Măriuţa era un personaj interesant. Pe cînd eu aveam douăzeci şi ceva de ani ea sărise de treizeci şi nu făcea mare lucru. Începuse o groază de facultăţi, pe care le dusese maximum pînă în anul trei. Avea un copil făcut cu nu se ştie cine, pe care-l lăsase în grija unor rude îndepărtate, la propriu şi la figurat, din Ardeal.

Măriuţa era un personaj interesant. Pe cînd eu aveam douăzeci şi ceva de ani ea sărise de treizeci şi nu făcea mare lucru. Începuse o groază de facultăţi, pe care le dusese maximum pînă în anul trei. Avea un copil făcut cu nu se ştie cine, pe care-l lăsase în grija unor rude îndepărtate, la propriu şi la figurat, din Ardeal.

Îşi ducea existenţa cu un soi de inconştienţă, făcînd te miri ce combinaţii să se lipească prin diverse cămine studenţeşti. Nu avea nici un serviciu stabil şi încerca să mai scoată un ban făcînd tehnoredactare pe calculator, treabă la care se pricepea cît de cît.

AtîrnătoareaApărea, printr-o coincidenţă bizară, de fiecare dată cînd luam salariul sau eram în bani, în cîrciumile în care mă strîngeam cu prietenii mei. Se instala la masa noastră şi cerea o bere, un hamburger, o atenţie, o măslină, subînţelegîndu-se că trebuie să plătim noi. Dacă vreunul mîrîia ceva, întorcea un zîmbet plin de carii şi spunea că se va revanşa în curînd, fiindcă tocmai aşteaptă să se petreacă o ipotetică tranzacţie cu pămînturi, pe care trebuie să o facă ai ei, la ţară. Ne obişnuiserăm cu ea, ba chiar ajunseserăm să credem că e un fel de mascotă, că ne aduce noroc. În mod normal, în serile în care apărea pe capul nostru reuşeam să agăţăm "prospături" sau se iveau tot felul de oportunităţi de afaceri din care mai pica un venit suplimentar. Ne-am mirat foarte tare cînd, brusc, a dispărut din raza de acţiune a mea şi a prietenilor mei. Am pus tot felul de întrebări unde a dispărut, ne era frică să nu