Naţionala Franţei, prima adversară a României la Euro 2008, a remizat sâmbătă, scor 0-0, într-un meci amical cu Paraguay. Sursa: Reuters
Echipa naţională de fotbal a Franţei a remizat sâmbătă, la Toulouse, cu selecţionata Paraguayului, scor 0-0, în penultimul meci de pregătire dinaintea partidei cu România, programată pe 9 iunie, la Zürich, în prima etapă a Grupei C de la Euro 2008.
La capitolul impresie artistică, francezii ar fi putut primi notă maximă, dar finalizarea fazelor de atac a lăsat de dorit. Franţa a fost stăpână la mijlocul terenului, dar n-a reuşit să treacă de apărarea foarte bine organizată a Paraguayului. Karim Benzema, Sidney Govou şi Samir Nasri au avut ocazii mari de a înscrie, însă scorul de rămas alb, iar suporterii francezi şi-au fluierat jucătorii la finalul meciului.
Vieira, apt şi nu prea
„A juca bine nu înseamnă şi a câştiga. „Albaştrilor“ le va fi de folos să-şi aducă aminte de acest lucru în «grupa morţii»“, a atras atenţia agenţia de presă France Presse.
În ciuda rezultatului, Raymond Domenech, antrenorul naţionalei din Hexagon, nu s-a arătat deloc îngrijorat. „Obiectivul meu era să introduc pe teren cât mai mulţi jucători. Am jucat prea bine, dar am uitat că scopul era să şi înscriem“, a spus selecţionerul.
Unul dintre consultanţii cotidianului L’équipe a scris ieri că atacul francezilor este unul „impresionant şi convingător“, adăugând însă că naţionala lui Domenech are probleme în apărare, unde s-a simţit lipsa lui Patrick Vieira, care e accidentat la coapsa stângă. Domenech a precizat însă că Vieira va fi apt pentru turneul final din Austria şi Elveţia, deşi L’équipe scria ieri că medicii au încă dubii în ceea ce priveşte recuperarea mijlocaşului.
Benzema s-a accidentat uşor în amicalul cu Paraguay, dar nu se pune problema să rateze startul Eu