Chivu a dat vina pe oboseală
Cristian Chivu, căpitanul naţionalei României, a declarat că victoria din meciul amical cu Muntenegru este una de moral înainte de Campionatul European şi susţine că evoluţia mai puţin reuşită din prima repriză a fost cauzată de lipsa de prospeţime şi de tensiunea existentă înaintea turneului. „Plecăm la Euro cu un moral bun. N-am făcut o primă repriză strălucită, dar este de înţeles că ne lipseşte un pic prospeţimea. Nu ne-a fost neapărat teamă de accidentări, dar probabil tensiunea dinaintea turneului final şi, mai ales, munca din această săptămână şi-au pus amprenta asupra jocului“, a spus Chivu. Fundaşul legitimat la Inter Milano speră ca, deşi la amicalul cu Muntenegru publicul nu a fost atât de numeros pe cât se aşteptau, la meciurile de la Euro 2008 naţionala României să fie încurajată de mulţi suporteri.
Rădoi rămâne cu picioarele pe pământ
Mijlocaşul la închidere al naţionalei României, Mirel Rădoi, a apreciat că jocul tricolorilor a „scârţâit“ în partida cu Muntenegru, îndemnându-şi coechipierii să-şi păstreze concentrarea pentru confruntările de la Euro, unde vor întâlni adversari mult mai redutabili decât cei de sâmbătă seară. „Îmi e teamă de toate trei adversarele, pentru că nu jucăm cu Azerbaidjan. Important e ca România să facă jocuri foarte bune, la fel ca acelea cu Olanda din preliminarii. Sunt mulţumit de meciul cu Muntenegru prin prisma scorului, chiar dacă nu a fost cel mai reuşit joc al nostru. Eu zic că se poate face treabă, dar nu trebuie să fim adormiţi pentru că toţi cred că România poate fi surpriza la Euro. Totuşi, să nu uităm că jucăm împotriva campioanei mondiale. Poate că e mai bine ca adversarele să ne ia în continuare de sus până la Campionatul European“, a spus Rădoi.
Cociş aşteaptă adversarii puternici
Mijlocaşul lui Lokomotiv Moscova, Răzvan Cociş, a recunoscut c