In fine, dupa ce masa rituala a lui Isus – il Cenacolo, cum ii spun italienii –, pictata in manastirea dominicana din Milano Santa Maria delle Grazie, a facut obiectul unui mare succes de public in proza de mistere a lui Dan Brown si dupa ce viziunea dantesca a lui Hieronymus Bosch a trecut din pictura intr-un clip muzical de mare succes cu cativa ani in urma, prezenta campanie electorala a adus o viziune indrazneata. PSD Arad a iesit la inaintare cu o imagine electorala demna de orice antologie, prezentandu-si candidatii in atitudini si intr-un decor ce evoca izbitor cina leonardesca. Gaselnita omului de imagine platit pentru aceasta n-ar fi deloc rea, forta de impact a capodoperei maestrului renascentist din Florenta beneficiind si de voga danbrowniana, mult mai recenta. N-ar fi rea daca n-ar da-o urat de tot in bara, din mai multe puncte de vedere. O mica staruinta asupra acesteia se poate dovedi benefica in masura in care ea dezvaluie mecanismele unei gandiri ce s-ar dori pragmatice si eficiente, fara complexul unei table de valori proprii sau a unor principii de respectat.

Intai de toate, alaturi de cei doisprezece eligibili – sau, mai exact, in centrul lor – nu sta nici un protagonist cu veleitati isusiace, christice. Cina celor doisprezece este decapitata, echipa a ramas fara liderul charismatic pe care tipicul iconografic imitat il presupune si pe care, inca de la inceputurile partidului, formatiunea politica iliesciana il etala; ceea ce aminteste nu numai diferenta masiva intre ceea ce pretinde, dincolo de vorba, mesajul de fata – aducerea in avanscena a Salvatorului –, ci si adevarul unui PSD care nu isi identifica liderul, a unei aglomerari partinice fara personaj central.

Remarc in treacat si brevetarea despuierii de identitate, din cate cunosc eu, PSD nefiind reprezentantul democratiei crestine. Ridicol nu este ca, in acest fel, re