Situl Stonehenge, situat în vestul Marii Britanii, a fost un cimitir pînă la mijlocul celui de-al treilea mileniu î.Hr., este de părere Mike Parker Pearson, arheolog la Universitatea din Sheffield. Mormîntul cu corpuri incinerate datînd din perioada monoliţilor Stonehenge arată că monumentul a avut întotdeauna legătură cu moartea. Rămăşiţele umane calcinate din cel mai vechi mormînt descoperit la Stonehenge datează din perioada 3.030 - 2.880 î.Hr, potrivit analizelor cu radiocarbon. Este vorba de un mic vas cu oseminte carbonizate şi dinţi, care a fost găsit într-una din găurile ce se află pe taluzul circular care înconjoară situl, numită ”gaura lui Audrey”. Pînă la această descoperire, arheologii au crezut că Stonehenge a fost utilizat ca cimitir doar între anii 2.700 - 2.600 î.Hr., înainte de ridicarea celebrelor blocuri de gresie. Al doilea mormînt descoperit conţine rămăşiţele incinerate ale unui adult şi datează din perioada 2.930 - 2.870 î.Hr. Cel mai recent mormînt din acest grup este cel al unei tinere femei cu vîrsta de aproximativ 25 de ani, datînd din perioada 2.570 - 2.340 î.Hr. şi corespunzînd epocii care a marcat debutul construirii blocurilor de gresie. Este pentru prima dată cînd mormintele de la Stonehenge sînt datate cu carbon 14. Rămăşiţele umane au fost aduse la lumina zilei în anii '50 şi conservate în muzeul din Salisbury, în apropierea sitului. Arheologii sînt de părere că la situl megalitic au fost îngropate aproximativ 240 de persoane. Andrew Chamberlain, specialist în demografie veche la Universitatea din Sheffield, este de părere că Stonehenge a fost cimitirul unei singure familii, probabil o dinastie. Teoria sa se sprijină mai ales pe faptul că la începuturile Stonehenge, numărul mormintelor era foarte mic şi că numărul acestora a crescut constant de-a lungul secolelor, pe măsură ce descendenţii s-au înmulţit. Arheologii au continuat săpăt