Ministrul de Interne, Gunther Platter, a precizat că, începând de astăzi, controalele la frontiere au fost reintroduse, printr-o derogare de la regulile de liberă circulaţie în spaţiul Schengen, în cadrul măsurilor de întărire a securităţii pentru Campionatul European, informează AFP.
Potrivit ministrului, aproximativ 2.000 de poliţişti austrieci, ajutaţi de 143 de colegi străini incluşi în dispozitivul Frontex, vor fi mobilizaţi până la data de 1 iulie, în perioada în care se vor face controale la frontierele Austriei.
"Sperăm ca aceste controale să fie cât mai lejere şi totuşi să prevină intrarea în ţară a persoanelor ce pot crea probleme, sau a imigranţilor clandestini care vor să profite de ocazie pentru a intra pe teritoriul Austriei", a precizat Platter.
Austria, care va găzdui, între altele, finala Euro-2008, va avea aproximativ un milion de vizitatori în luna iunie, când se desfăşoară Campionatul European.
Gradul de severitate al controalelor, care au fost introduse provizoriu şi în Germania în timpul Cupei Mondiale din 2006, va fi stabilit în funcţie de meciurile programate să aibă loc în Austria.
Austria va redeschide punctele de control la frontierele cu Cehia, Slovacia, Ungaria şi Slovenia. La frontierele cu Germania şi Italia, unde punctele de control au fost demontate după intrarea Austriei în spaţiul Schengen, în 1997, vor fi folosite unităţi mobile.
La frontierele cu Elveţia şi Liechtenstein, alte două ţări vecine Austriei, dar care nu fac parte din spaţiul de liberă circulaţie, controalele existau deja.
(14:00)