După 1 iulie, când Parisul preia conducerea Uniunii Europene, începe lupta împotriva defrişărilor ilegale Salvarea zonelor împădurite va deveni prioritate europeană. Ministrul francez
După 1 iulie, când Parisul preia conducerea Uniunii Europene, începe lupta împotriva defrişărilor ilegale
Salvarea zonelor împădurite va deveni prioritate europeană. Ministrul francez al mediului a promis bani pentru pădurile tropicale
din Congo.
Ministrul francez al ecologiei, Jean-Louis Borloo, a vizitat de curând Republica Democratică Congo (RDC). Cu această ocazie, el a anunţat că, după 1 iulie, Europa va aloca fonduri pentru a opri defrişările ilegale. După ce va prelua preşedinţia Uniunii Europene, Franţa va plasa printre priorităţile sale salvarea pădurilor.
În acest sens, Jean-Louis Borloo împreună cu omologul său congolez, Jose Endundo, au semnat o declaraţie comună pentru punerea în aplicare a unor programe de cooperare bilaterală în ceea ce priveşte managementul sustenabil al pădurilor. Pentru a lupta împotriva exploatărilor ilegale a pădurilor tropicale, vor fi angajate capacităţile administraţiilor forestiere congoleze, ale societăţii civile şi ale colectivităţilor locale.
Al doilea "plămân verde" al Terrei
Pădurile bazinului Congo acoperă peste 172 de milioane de hectare şi sunt considerate al doilea "plămân verde" al Pământului, după pădurile amazoniene.
Borloo a susţinut necesitatea impunerii unor coduri de bună conduită socială şi de mediu în ceea ce priveşte exploatările forestiere. "Pe parcursul mai multor etape, vom ajunge la o interdicţie totală de introducere în Europa, a lemnului necertificat", a avertizat ministrul.
În plus, Borloo a pledat în favoarea punerii la punct a unor mecanisme internaţionale destinate să furnizeze compensaţii ţărilor care îşi vor proteja pădurile tropicale.
Ajutorul fin