La Snagov s-a votat greu. In fata celor patru sectii de votare din comuna oamenii au asteptat zeci de minute sa ajunga in cabinele insuficiente ca numar.
In Snagov Sat, din cauza ploii marunte, electorii s-au deplasat la vot cu masinile personale, in ciuda drumului intesat de gropi care strabate comunitatea. Politistul care asigura paza obiectivului se arata usor dezamagit de dezinteresul concetatenilor sai pentru politica: "Merge greu votarea. Oamenii vin, insa, cand vad ca e de asteptat, pleaca, nu stau la coada".
La Sectia 2 de votare, Ghermanesti – Snagov, satenii cu drept de vot migreaza spre casa de cultura din localitate. La intrare, cel putin 80 de persoane se ingramadesc pentru a-si alege liderii. O familie face stanga-mprejur cand vede inghesuiala de pe treptele sectiei de votare si pleaca asa cum a venit, nu inainte de a se inchina de uimire. Un politist plantat in usa le impune respect oamenilor care-si pierd rabdarea pe masura ce se apropie de masa comisiei. Intr-un colt, dintr-un fotoliu din piele, vegheaza intru legalitatea votului primarul in functie. Nu are emotii, dar e putin necajit ca sunt doar cinci cabine, oamenii fiind nevoiti sa astepte zeci de minute pana ajung sa puna mana pe stampila. "In sondaje am iesit cu 72%. Dar astazi castig cu cel putin 80. Fara nici o problema", ni se confeseaza optimist Musat Apostol, in ciuda proiectului "Formula 3", care inca asteapta bolizii sa ruleze pe izlazul comunal.
VIP-urile care si-au construit vile in comuna pastorita de Apostol nu s-au prezentat la urne. "Nici Verestoy Attila, nici Viorel Catarama si nici Dan Pascariu nu s-au grabit sa vina la vot inainte de amiaza." Actualul edil ar vrea sa sa-i ajute si pe cei neputinciosi sa voteze: "Inca nu stim daca vom merge cu urna mobila. Nu sunt de acord penelistii, sunt ai dracului!". La Ciofliceni, urmatorul sat al comunei, est