Teatru
„Contraste“
Spectacolul de teatru şi pantomimă „Contraste“, creat şi jucat de Richard Bovnoczki şi Dana Cavaleru, se joacă în această seară în clubul La Scena. Inspirat din „Cântăreaţa cheală“, piesă în care Eugen Ionescu evidenţiază degenerarea rasei umane şi a relaţiilor dintre oameni, spectacolul pune în evidenţă povestea unui bărbat şi a unei femei care într-o zi se trezesc în acelaşi pat, iar pe parcursul pantomimei, personajele ajung să se cunoască.
Documentar
Şcoala de parapsihologie
TVR Cultural difuzează, de la orele 23, documentarul despre Arthur Findlay, unicul colegiu rezidenţial dedicat studierii artelor transcendentale aflat la Stanstead Hall. Sunt prezentate oportunităţile oferite cursanţilor despre hipnoză, exorcism şi de recunoaştere a spiritelor tuturor celor interesaţi, de la novici până la profesionişti, care doresc să-şi îmbunătăţească capacităţile.
Lansare
Seară de lectură şi muzică
Institutul Francez este gazda unei seri de lectură muzicală în limbile română şi franceză a unor extrase din textul „Evanghelia după Jimmy“ de Didier van Cauwelaert, de la ora 19. Jimmy, un reparator de piscine din Connecticut, află dintr-o dată că este o clonă a lui Isus, creată în laborator din sângele prelevat din giulgiul sfânt. Aşa debutează thriller-ul lui Didier, pasionat de partea iraţională care se strecoară în viaţa noastră. Lectura textelor, cât şi traducerea aparţin lui Daniel Niculescu, iar aranjametul muzical este asigurat de Irina Năstase. (C. Andreescu)
Teatru
„Contraste“
Spectacolul de teatru şi pantomimă „Contraste“, creat şi jucat de Richard Bovnoczki şi Dana Cavaleru, se joacă în această seară în clubul La Scena. Inspirat din „Cântăreaţa cheală“, piesă în care Eugen Ionescu evidenţiază degenerarea rasei umane şi a relaţiilor dintre oameni, spectacolul pune în evidenţă povestea unui