Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alt roman

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 iunie 2008 ·

Cosmin Moţi este curtat insistent de Lazio şi AS Roma pentru un transfer în această vară, însă şefii încearcă să-l menţină în alb şi roşu.

Dinamoviştii sînt la mare cău­tare în Roma! După trecerea lui Ştefan Radu la Lazio, fos­tul său coleg din centrul defen­si­vei dinamoviste, Cosmin Moţi, es­te curtat de cele două mari echipe din capitala Italiei.

Lazio şi AS Roma au pus ochii pe internaţionalul de 23 de ani în a­ceastă iarnă, cînd scouteri ai celor do­uă echipe l-au monitorizat la der­by-ul cu Steaua (2-1). Acum, ro­manii s-au interesat de preţul lui Moţi. Fundaşul este cotat la 3,5 milioane de euro, însă Dinamo do­reşte să-l păstreze, şefii vă­zîn­du-l drept stîlpul defensivei.

Şi i-au pre­gătit un contract mai gene­ros faţă de cel precedent, de 50.000 de dolari pe sezon, acesta ur­mînd să cîştige în jur de 80.000 de dolari stagional . Moţi va avea o discuţie lămuritoare cu şefii “cîin­i­lor” după Campionatul European, cînd, în funcţie de ofertele pe care le va avea, se va hotărî dacă va ră­mîne sau nu în Ştefan cel Mare.

300.000 de dolari a plătit Dinamo către Universitatea Craiova, în 2005, pentru transferul lui Cosmin Moţi

26 de partide a disputat Cosmin Moţi pentru Dinamo în acest sezon, el reuşind să marcheze un gol

Declaraţia zilei: Ioan Becali, impresar

“Moţi place atît celor de la AS Roma, cît şi celor de la Lazio. Jucătorul costă 5 milioane de euro, iar el este pregătit pentru fotbalul italian”

Becali: “Lazio plăteşte pentru Radu”

Impresarul Ioan Becali a precizat pentru presa din Italia că oficialii lui Lazio Roma vor plăti în curînd cele 4,2 milioane de euro (TVA inclus), pentru transferul definitiv al lui Şte­fan Radu (foto) pe Olimpico. “Fane Radu e ca şi dat la Lazio, pla­ta se va face în cîteva zile”, a spus Giovanni Becali. Pentru împrumutul interna­ţio­na­lului de 21 de ani, lazialii

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum o ora
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 3 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Alexandru Rafila: În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii

Mediafax acum o ora
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi. „În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii”, a estimat ministrul Alexandru Rafila. „Nu este nimic neobişnuit (...) nu ne af

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 5 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°