Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Card de familie

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 iunie 2008 ·

Pe 15 iunie, Steaua va pune în vînzare abonamente la preţ redus pentru cei care achiziţionează pachete şi pentru alţi membri ai familiei.

Steaua şi-a stabilit strategia în relaţia cu suporterii pentru sezonul viitor. Va pune în vînzare, la jumătatea acestei luni, abonamente pentru accesul la partidele din Liga I, de pe teren propriu.

Noutatea faţă de anii trecuţi este că vor fi disponibile abonamente speciale, pentru familie. Cine va opta pentru un astfel de pachet, va avea o reducere de 10 la sută la fiecare dintre abonamentele pe care le va achiziţiona , dar şi o intrare anume în stadion, des ti na tă exclusiv celor care deţin astfel de abonamente.

VOR AVEA UN SECTOR NUMAI AL LOR

“De exemplu, cineva poate lua un abonament pentru el, unul pentru soţie şi unul pentru copil. La fiecare dintre cele 3 va avea un discount de 10 la sută. În plus, va intra în arenă pe o poartă anume şi va avea rezervat loc în sectorul 24 al tribunei a II-a. Acesta va fi numai pentru «familişti»”, a declarat Argăseală, care a dezvăluit că în cîteva zile va anunţa şi preţurile tuturor abonamentelor. Abonamentele vor fi puse în vîn zare pe 15 iunie, împreună cu cele normale, însă cele pentru familie nu vor fi mai multe de 2.500-3.000.

“Vom experimenta această idee să vedem cum merge şi, dacă va ieşi bine, la anul vom emite mai multe astfel de pachete”, a punctat Argăseală, care a a dă ugat: “Toţi abonaţii vor beneficia în continuare de facilităţi la meciurile din cupele europene, adică rezervări de bilete şi chiar preţuri reduse”.

CÎTE 200 DE ELEVI PE GHENCEA

O altă modalitate prin care Steaua încearcă să atragă copiii către stadion este o colaborare pe care gruparea din Ghencea o va avea cu aproape toate liceele din Bucureşti. “Prin rotaţie, la fiecare meci al

nostru de pe teren propriu, vom oferi cîte 150-200 de invitaţii pentru

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°