Dinu şi Dumitru rememorează ultimul succes contra Franţei: 2-0, în anul 1972.
România a reuşit să cîştige împotriva Franţei de numai trei ori . Ultima dată, tocmai pe 8 aprilie 1972, în faţa a 25.000 de spectatori, pe Stadionul 23 August. Meci amical.
Cornel Dinu îşi caută amintirile: “Parcă am tras un şut bară-gol. Da, da, un şut pe o fază a noastră de atac”. Cum a fost posibil să îi batem pe francezi? “Eram cam de valori egale atunci. Terminaseră generaţia lor bună din ‘66, erau în reconstrucţie. Mi se pare că acela a fost ultimul lor meci cu Boulogne pe bancă. Au venit apoi Covaci director tehnic şi Hidalgo antrenor”. Actualul administrator delegat al lui Dinamo îşi aminteşte că francezii s-au redresat repede după acel meci, începînd să investească şi în educaţia intelectuală a jucătorilor.
Pentru Liţă Dumitru, ultima victorie împotriva “cocoşilor” e prea departe: “Nu prea îmi amintesc acea partidă. A, parcă atunci a debutat Mircea Sandu!”.
“Mă uitam pe teren şi nu-mi venea să cred ce văd! Jucătorii francezi erau transpiraţi fleaşcă, abia mai alergau. Le-am scos sufletul!”
Rică Răducanu fost portar România
“Franţa era şi în ‘72 o mare echipă, dar succesul nostru n-a fost o surpriză. Şi actuala generaţie are o şansă mare la Euro deoarece dispune de jucători extrem de valoroşi”
Lajos Sătmăreanu fost fundaş România
Palmaresul întîlnirilor România - Franţa
10 3 1 6 12-14
Dinu şi Dumitru rememorează ultimul succes contra Franţei: 2-0, în anul 1972.
România a reuşit să cîştige împotriva Franţei de numai trei ori . Ultima dată, tocmai pe 8 aprilie 1972, în faţa a 25.000 de spectatori, pe Stadionul 23 August. Meci amical.
Cornel Dinu îşi caută amintirile: “Parcă am tras un şut bară-gol. Da, da, un şut pe o fază a noastră de atac”. Cu