Diminuarea interesului investitorilor străini pentru piaţa românească de capital în primele patru luni din acest an este reflectată, o dată în plus, de retragerile efectuate de aceştia în
Diminuarea interesului investitorilor străini pentru piaţa românească de capital în primele patru luni din acest an este reflectată, o dată în plus, de retragerile efectuate de aceştia în intervalul menţionat.
Plasamentele în acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) de către investitorii străini au totalizat, de la începutul anului până la sfârşitul lunii aprilie, 250,49 milioane de euro, în timp ce vânzările s-au ridicat la 306,58 milioane de euro, fapt care indică ieşiri nete de 56 milioane de euro.
Potrivit datelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), nerezidenţii au retras din conturile brokerilor peste 144 milioane de euro şi au adus 128,8 milioane de euro.
Pe prima poziţie, în funcţie de ţara de provenienţă a investitorilor, în topul cumpărătorilor s-a plasat, în primele patru luni, Marea Britanie, cu 16,7% din total, urmată de Luxemburg (11,65%) şi Insulele Cayman (9,98%). Tot Marea Britanie se află şi în topul vânzătorilor, urmată de Austria şi Statele Unite ale Americii.