Proiectul Nabucco este mai avansat decat concurentul sau South Stream, care nu este decat un simplu acord, apreciaza ambasadorul special al Ungariei pentru Nabucco, Mihaly Bayer.
Proiectul european Nabucco este mai avansat decat South Stream, care nu este in prezent nimic mai mult decat un acord, deoarece consortiul care va construi conducta nu exista, iar traseul ei nu a fost stabilit, a declarat ambasadorul special al Ungariei pentru Nabucco, Mihaly Bayer, citat de UPI in pagina electronica.
"Desi progresele au fost lente, proiectul Nabucco este cel mai avansat", a spus Mihaly Bayer, ambasador itinerat al Ungariei pentru tarile participante la Nabucco, asteptat miercuri in Romania.
Mihaly Bayer a respins acuzatiile potrivit carora tara sa este veriga slaba a proiectului european de a construi o conducta de gaz care sa reduca dependenta energetica de Rusia a Uniunii Europene.
Ungaria a semnat, la 28 februarie, acordul pentru participarea la proiectul alternativ ruso-italian South Stream, desi este implicata si in Nabucco, alaturi de Turcia, Bulgaria, Austria, Romania si Germania.
"Eu am fost numit pentru a vedea ce poate face Ungaria pentru a accelera procesul", declara el, recent, pentru Turkish Daily News. "Aceasta demonstreaza sprijinul deplin al Guvernului ungar pentru Nabuccco", a adaugat Bayer.
South Stream, proiect de 10 miliarde de euro initiat de Gazprom in parteneriat cu grupul italian ENI, este destinat sa aduca gaz din Siberia catre Europa, iar Rusia a cooptat pana in prezent Bulgaria, Serbia si Grecia, pe langa Ungaria.
La randul sau, Nabucco este conceput pentru a diminua dependenta Europei de Rusia si va transporta gaz de la Marea Caspica spre Austria, prin Turcia si Balcani.
Mihaly Bayer a fost, pana in martie, ambasadorul Ungariei la Chisinau.