Investitorii straini au adus 26,5 mil. euro in conturile brokerilor locali in luna aprilie si au retras 12,7 mil. euro, intrarile nete fiind de 13,8 mil. euro, cele mai mari de la inceputul anului, potrivit datelor CNVM. Sumele rulate de fondurile straine prin intermediul societatilor de brokeraj romanesti sunt insa de circa 4 ori mai mici decat in perioada similara din 2007. In primele patru luni ale anului, strainii au adus circa 130 mil. euro pe Bursa, de patru ori mai putin decat in perioada similara din 2007, si au retras 145 mil. euro. Sumele nete investite efectiv pe Bursa de straini in aprilie au insumat circa 4 mil. euro, in conditiile in care achizitiile acestora s-au ridicat la 59 mil. euro, iar vanzarile au fost de 54 mil. euro. In luna mai, insa, fondurile straine si-au facut mai puternica simtita prezenta in piata, contribuind la revenirea acesteia. Investitorii straini au adus 26,5 mil. euro in conturile brokerilor locali in luna aprilie si au retras 12,7 mil. euro, intrarile nete fiind de 13,8 mil. euro, cele mai mari de la inceputul anului, potrivit datelor CNVM. Sumele rulate de fondurile straine prin intermediul societatilor de brokeraj romanesti sunt insa de circa 4 ori mai mici decat in perioada similara din 2007. In primele patru luni ale anului, strainii au adus circa 130 mil. euro pe Bursa, de patru ori mai putin decat in perioada similara din 2007, si au retras 145 mil. euro. Sumele nete investite efectiv pe Bursa de straini in aprilie au insumat circa 4 mil. euro, in conditiile in care achizitiile acestora s-au ridicat la 59 mil. euro, iar vanzarile au fost de 54 mil. euro. In luna mai, insa, fondurile straine si-au facut mai puternica simtita prezenta in piata, contribuind la revenirea acesteia.