Naţionala României se menţine pe locul 12, cu 1069 puncte, în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) dat publicităţii miercuri, ultimul înainte de începerea EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia).
România îşi păstrează poziţia de luna trecută chiar dacă pe 31 mai a dispus de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 4-0.
În clasament, pe primul loc se menţine Argentina, cu 1559 puncte, urmată de Brazilia, 1513 p, şi campioana mondială Italia, viitoarea adversară a României, cu 1424 p. Franţa, care face şi ea parte din Grupa C la EURO 2008, se menţine pe 7, cu 1143 p, iar Olanda îşi păstrează locul 10, cu 1111 p.
Dintre participantele la EURO, Portugalia (locul 11) a pierdut două poziţii, Croaţia (15) tot două, Turcia (20) a urcat cinci locuri, Rusia a săltat o treaptă (25), Polonia a cedat un loc (28), iar Suedia a progresat 7 locuri (30). Elveţia a urcat patru locuri şi este pe 44, iar Austria e mai sus cu 9 locuri decât luna trecută, pe 92.
Pe lângă Franţa şi Austria, celelalte adversare ale României în preliminariile CM 2010 au următoarele poziţii: Serbia - 39, Lituania - 62, Insulele Feroe - 193.
Următorul clasament va fi anunţat pe 2 iulie.
Iată cum se prezintă clasamentul FIFA pe luna iunie: 1Argentina1559 2.Brazilia1513 3.Italia1424 4.Spania1303 5.Germania1274 6Cehia1246 7.Franţa1143 8.Grecia1133 9Anglia1123 10.Olanda1111 11.Portugalia1094 12.România1069 13.Camerun1041 14.Mexic1020
15.Croaţia1017
Autori: Sabin PARVAN
Naţionala României se menţine pe locul 12, cu 1069 puncte, în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) dat publicităţii miercuri, ultimul înainte de începerea EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia).
România îşi păstrează poziţia de luna trecută chiar dacă pe 31 mai a dispus de selecţionata Muntenegrului c