SĂ  LUMINEZE  DRUM   A gândului făclie în lume-i nevăzută, Se-nalţă pân’ la ceruri, coboară şi-n adânc De ape-nvolburate, se duce-n ţări departe, Ea pururea va arde prin ploaie şi prin vânt.   Iar firea se va trece, ca iarba va rămâne. In univers răsare al sufletului blând Cuvânt rostit in noapte, pe unde va străbate.   E bogăţia lui, să lumineze drum.      BATE  VANTUL [I]   Mă întunec eu şi plâng. Faţa mea o bate vântul, Mă aplec pân’ la pământ de-ale firilor ’n adâncuri   Graiuri care se-nteţesc cum e ploaia, in amiază. Ploaia vine din senin, când e mintea toata trează.   Nu e cea de azi, de ieri, caldă, stropi bogaţi de vară, Ci cu grindina, la fel cum e gândul lor năvală.   Ploaia vine şi se duce ca un nour; stând de faţă Cele multe din zăvoi se vor auzi din casă.   ………………………………………………………   Semne, semne se petrec si mai mari şi mai mărunte, Numărându-se in cer, unde nimenea pătrunde.     BATE  VANTUL [II]   Mă întunec eu şi plâng. Faţa mea o bate vântul, Mă aplec pan’ la pământ de-ale firilor ’n adâncuri   Graiuri care se-nteţesc cum e ploaia, in amiază. Ploaia vine dinadins, când e mintea toata trează.   Nu e cea de azi, de ieri, din văzduh, când e fierbinte, Ci cu grindina, la fel cu-ale lor mii jurăminte.   Ploaia vine si se duce ca un nour; stand de faţă Cele multe din zăvoi se vor auzi din casă.   ………………………………………………………   Semne, semne se petrec şi mai mari si mai mărunte, Numărându-se in cer, unde nimenea pătrunde.         CUNUNA  TIMPULUI   Gândul tău atât de des e înfrigurat spre seară, Când luminile-i se sting si se-ntuneca afară, Ca îndat alerg să-i pun strălucind pe a lui frunte O cununa din cuvânt sa il lumineze iute Si prin ploaie si prin vânt, ce-l aşteaptă să-i dea multă Vorba care in văzduh trece, trece nevăzută Si in noaptea cea senina, luna când se-arată-n graba.    E al timpului cuvânt, cu cununa lui sa meargă.   O iau repede si-i pun alta, străl