„AFTER JOB“. Bucureştenii stresaţi la locul de muncă îşi iau revanşa în fiecare vineri, la orele de improvizaţie, unde fac exerciţii de teatru fără text şi inventează poveşti cu ochii închişi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

„Sunteţi în spaţiu şi purtaţi o conversaţie folosind numai întrebări“. Sau: „Tu vorbeşti în japoneză despre sushi, iar ea traduce“. Ori: „Inventaţi o poveste cu titlul «Foarfeca». Nu folosiţi cuvinte care conţin consoana «b»“. Sunt doar trei dintre „sarcinile de după serviciu“ pentru manageri, IT-işti, PR-işti şi alţi bucureşteni stresaţi de joburi, care vin să se relaxeze la cursurile de improvizaţie.

Improvizaţia e un exerciţiu pentru actori, dar are efecte benefice şi asupra amatorilor. În plus, nu-ţi trebuie nici talent, nici memorie ca să vii la ore. Sesiunile de joacă, iniţiate de Fundaţia Teatrul Fără Frontiere, le priesc din plin oamenilor mari, care plătesc 15 lei pentru o oră în care se deconectează, îşi pun imaginaţia la treabă şi râd cu poftă când se încurcă în numărătoarea cu „riţi-piţi“.

În arabă, despre şalvari

Vinerea, de la ora 20.00 la 22.00, improvizaţia e la ea acasă în blocul de pe strada Ştefan Mihăileanu. Aşezaţi în cerc, pe parchetul sălii mici, trei băieţi şi patru fete - oameni în toată firea, îmbrăcaţi casual - se joacă de-a povestea. Rând pe rând, fiecare spune câte un cuvânt dintr-o istorie nemaicitită şi neimaiauzită. De pe margine, îi supraveghează actriţa Mihaela Sîrbu, profesoara de improvizaţie.

„Hai, ce mai facem? Nişte discursuri cu mâinile?“. Perechile de ochi din sala cu pereţi decoraţi cu desene copilăreşti şi-o oaie-veioză clipesc încântate. Aliniaţi la peretele alb, vin doi voluntari. „Tu vorbeşti despre sculptura în boabe de mazăre, iar ea îţi face mâinile“, explică profesoara. Cu un haz nebun, Mihai, un tip mai plinuţ, spune o poveste despre profit