Nu are puterea unşilor lui Dumnezeu pe pământ, nici nu a construit un imperiu. N-are vile, terenuri şi păduri, nici patru maşini parcate în garaj. Şi-a dorit însă să fie un model pentru copiii săi, urmându-şi visul cu încăpăţânare. În toamna lui 2003, la 69 de ani, s-a înscris în aceeaşi zi la două facultăţi. Coleg de grupă la Drept cu fiul său, a devenit şef de an, apoi de promoţie.O poartă verde, pe o străduţă cu case. Pe aleea nesfârşită, Ion Mazilu se apropie grăbit de poartă. Cu ochii verzi şi părul grizonat, nu pare a avea mai mult de 50 de ani. Se laudă cu asta: „Ţine de genă, cumva. Mama mea a murit la 100 de ani fără opt luni, iar tata, la 93 de ani. Noi suntem cinci fraţi şi toţi în viaţă. Trebuie să fii ponderat. Eu aşa sunt. Să nu doreşti moartea nimănui“. Râde: „Dar să-i faci pe ei să şi-o dorească. Glumesc“. Se mişcă iute şi zâmbeşte permanent. „Ce faceţi dumneavoastră?“, îl întreb pe omul din faţa mea. „Vreţi juridic sau să vă răspund precum un inginer?“. Zâmbeşte. „Orice, dacă sunt plătit. Sau... tot ceea ce este bine pentru mine şi pentru societate“. E mehedinţean şi n-are 50 de ani, ci mult mai mult. S-a născut cu 74 de ani în urmă, în satul Scăpău din Devesel: „Îi zice astfel pentru că demult, pe vremea turcilor, aceştia au adus cu ei lepra. Cei care au scăpat şi-au spus, firesc, Scăpău“.

Un vis mai vechi Pe vremea aceea era greu să-şi închipuie că într-o zi, după ce va ieşi la pensie, o să fie coleg de grupă cu fiul său. Dar niciodată n-a renunţat la ideea de a deveni, din nou, student. „Era un vis de-al meu. Tot timpul mi-am dorit asta, dar aveam familie, copii, era viaţa grea, nu prea-mi permiteam. Şi apoi, într-o toamnă, n-am mai ratat ocazia. În aceeaşi zi m-am înscris la două facultăţi: la Drept şi la Agricultură. Cum s-a întâmplat... să vă povestesc. Sorin, băiatul meu, nu prea avea vocaţie şi tragere de inimă pentru facultate. Ş