Se spune ca atunci când vrei sa ai o impresie buna despre un lucru, e bine sa nu te apropii prea mult de el. Cu cât patrunzi mai mult în intimitatea unei situatii, a unui om, risti sa descoperi acolo o urâtenie nebanuita. Am experimentat acest lucru în anii trecuti, când apropiat fiind de echipele muresene de fotbal, am constat ca aproape trei sfertui dintre meciurile jucate erau aranjate într-un fel sau altul. Fie ca e vorba de o reciprocitate („bara-bara”, vorbind în jargonul protagonistilor), de un aranjament cu stiinta întregii echipe, de o întelegere cu câtiva dintre jucatorii formatiei adverse, sau o de o chestiune transata cu sprijijnul arbitrilor, în final vorbim despre un succes necinstit. M-am întrebat atunci cum or fi meciurile în politica, sau în administratie, daca într-un spatiu precum sportul, al carui suveran este, teoretic, ideea de fair-play, se întâmpla astfel de lucruri. Cum poate fi acolo unde e vorba despre mult mai multi bani, despre infinit mai mari interese. si am vazut acum, la meciul electoral muresean.
Am vazut o lume hidoasa dominata de expresii precum: tradare, minciuna, dezinformare, impocrizie, mita. Am asistat la lectii de propaganda mincinoasa ce ar putea concura oricând cu cea facuta de comunisti în 1946, la demonstratii ilegale de forta ale unor institutii menite sa apere respectarea legii, la aliante politice contra naturii, la protocoale politice mincinoase, la interse personale si de grup actionând în detrimentul intereselor de partid. Cu alte cuvinte, am vazut o lume mizerabila, al cartui artizan absolut e omul. Un om care poate sfinti locul, dar în mod cert poate sa-l si spurce.
si mai trist este ca cei despre care vorbim, întocmai inchizitorilor care ardeau pe rug oameni nevinovati, cred, sau cel putin afirma, ca fac asta din voia Domnului.
Sigur, nimic nu este definitiv în acesta viata, cu atât mai putin
