Târgul de Carte Bookfest se pregăteşte să doboare noi recorduri, la a treia sa ediţie, care se va desfăşura de mâine până duminică, în incinta Complexului Expoziţional Romexpo, la pavilioanele 13 -17. Sursa: Codrin Prisecaru
O suprafaţă mult mai mare decât la ediţiile precedente (14.000 mp de spaţiu, pe care se vor înşira 5.000 mp de standuri) va permite o expunere a mult mai multor titluri şi o amenajare mai aerisită a spaţiului - acesta fiind un punct nevralgic, de care s-au plâns mulţi vizitatori la ediţiile trecute.
Cinci lei intrarea
În cifre, va fi vorba despre circa 50.000 de titluri diferite de carte, prezentate de 160 de edituri. Distracţia nu este pe gratis: publicul va avea acces la eveniment în baza unui bilet de intrare în valoare de cinci lei. Banii se vor recupera apoi integral prin cumpărarea oricărei cărţi, în valoare de cel puţin suma de pe bilet. Este, de fapt, vorba despre o modalitate subtilă de a impulsiona şi cumpărarea de carte, după cum consideră Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER).
Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) a anunţat că va achita, pentru această ediţie a târgului, suma de 174.169 lei (48.095 de euro). Suma va acoperi doar o parte din costurile exorbitante necesare închirierii spaţiului expoziţional de la Romexpo, care ajunge la valoarea de circa 434.556 lei (120.000 de euro).
Principala surpriză a ediţiei din acest an este prezenţa la târg a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul turc Orhan Pamuk, care va participa la lansarea oficială a celui mai recent titlu al său, romanul „Zăpada“.
Alţi invitaţi de marcă ai târgului vor fi scriitorii Andrei Kurkov (Ucraina), Irina Denejkina (Rusia), unul dintre cei mai mari scriitori maghiari contemporani, Peter Esterhazy, sau scriitoarea spaniolă Julia Navarro. @