Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul producătorilor de lapte germani se extinde în Europa

Publicat in Adevarul, marți 3 iunie 2008 ·

Nemulţumiţi de preţurile mici pe care le obţin pentru produsele lactate, fermierii germani au continuat ieri boicotul asupra industriei naţionale a laptelui început acum o săptămână. Tot

Nemulţumiţi de preţurile mici pe care le obţin pentru produsele lactate, fermierii germani au continuat ieri boicotul asupra industriei naţionale a laptelui început acum o săptămână. Tot mai mulţi producători de lapte din Europa susţin cauza fermierilor germani şi li se alătură.

După ce negocierile dintre lăptari şi industria de procesare a laptelui au eşuat duminică noaptea, fermierii şi-au folosit ieri tractoarele pentru a bloca intrarea mai multor unităţi de procesare a laptelui din landurile germane.

"Acum nu mai intră şi nu mai iese niciun fel de lapte", a spus Oliver Grommes, reprezentantul producătorilor locali de lapte, citat de Deutsche Press-Agentur. Potrivit lui Grommes, protestele vor continua până când fermierii vor obţine la poarta fermei un preţ de 43 cenţi pe litrul de lapte. Acum, ei primesc 27-35 cenţi pe litrul de lapte.

Federaţia Fermierilor de Lactate din Germania spune că, în timp ce alimentele s-au scumpit foarte mult la nivel global, preţul laptelui a scăzut, anul acesta, cu aproape o treime. În acelaşi timp, costurile de producţie au crescut cu 25%, din cauza scumpirii petrolului şi hranei pentru animale.

Proteste de solidaritate cu fermierii germani au început şi în Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Elveţia şi Franţa, fie prin sistarea livrărilor, fie prin blocarea exporturilor către Germania. Supermarketurile germane au încercat să-şi liniştească clienţii, spunându-le că laptele nu va lipsi de pe rafturi. Pe piaţa spot, efectele s-au putut vedea deja, dat fiind faptul că preţurile au crescut de la 28 la 40 cenţi litrul de lapte într-o săptămână.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 7 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°