La fiecare patru ani, clasa Sterianei Chetroiu e completată până la refuz cu elevi din toată Capitala.
Caietele colorate aşteaptă pe catedră, în două rânduri frumos aşezate. Nişte mâini mici le-au aranjat acolo, probabil emoţionate, iar acum doamna învăţătoare le ia pe rând şi le citeşte cu atenţie. Tabla e ştearsă regulamentar, băncile sunt aşezate cum trebuie, iar pereţii au multe desene.
Pare tabloul unei rare normalităţi într-o şcoală românească a zilelor noastre, surprins în clasa învăţătoarei Steriana Chetroiu. Predă la Liceul „Ion Barbu“ din sectorul 5 al Capitalei de 24 de ani şi i s-a dus vestea că este una dintre cele mai bune învăţătoare din oraş. Ca dovadă, faptul că, la fiecare patru ani, şeful de promoţie al liceului provine dintr-o fostă clasă de-a dumneaei. Cei mai mulţi dintre foştii elevi ajung olimpici, alţii termină doctorate în străinătate, dar un număr mare de ex-şcolari are timp de Sărbători pentru un telefon către un număr vechi, iar asta înseamnă poate mai mult decât toate la un loc.
Dragoste şi severitate, în doze măsurate
Pentru a prinde un loc în clasa dumneaei, unii părinţi fac efortul de a-i aduce de prin Ghencea, Piaţa Unirii, Drumul Taberei sau din Calea Moşilor şi încearcă să forţeze limita de 25 de elevi. Atunci când se putea şi când îi venea mai greu să refuze, prin 1992, a avut un record de 44 de elevi într-o singură promoţie. Primul din secretele meseriei e dozarea: „Nici dragoste absolută, nici severitate exagerată. Copiii trebuie să simtă că eşti exigent, nu rău“, spune învăţătoarea. Are încredere că fiecare şcolar are o parte bună, care trebuie încurajată, şi consideră că rezultatele slabe ale unuia reprezintă o provocare. Peste toate se presară multă răbdare. Rezultatele se văd în gimnaziu, când profesorii „se bat“ să devină diriginţi la fosta sa clasă şi, mult mai departe de a
