Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrea sa fie achitata pentru pruncucidere

Publicat in Ziua Constanta, marți 3 iunie 2008 ·

Pentru ca a tras o sperietura sora cu moartea la cea de a cincea nastere, bebelusul ei a murit, iar acum, prin avocatul ei, femeia cere achitarea in fata judecatorilor. Magistratii Tribunalului Constanta au finalizat cercetarea judecatoreasca in procesul Nicoletei Popescu, femeia trimisa in judecata sub acuzatia de pruncucidere. Inainte de a sustine pledoaria finala, reprezentantul legal al Nicoletei Popescu a depus la dosarul cauzei un referat de evaluare sociala a acesteia si o ancheta sociala, cu titlul de probe in circumstantiere. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea femeii la o pedeapsa cu inchisoare, insa, a cerut instantei sa aiba in vedere si situatia sociala si comportamentul pe parcursul procesului ale acesteia. Procurorul a precizat ca, prin probele administrate in cauza, a reiesit dincolo de orice dubiu vinovatia femeii cu privire la fapta pentru care a fost trimisa in judecata. La randul sau, aparatorul Nicoletei Popescu a argumentat ca fapta s-a produs pe fondul unei tulburari profunde cauzate de nastere, iar femeia se afla intr-o stare de incapacitate psihica. Prin urmare, aceasta nu si-a dat seama de ceea ce face. Avocatul a cerut achitarea clientei sale sau, in subsidiar, condamnarea acesteia la o pedeapsa sub minimum special, cu suspendare, tinand cont de faptul ca femeia mai are in ingrijire alti patru copii minori. Potrivit rechizitoriului, in dimineata zilei de 17 august, in jurul orei 7.30, Nicoleta Popescu a dat nastere unui copilas de sex masculin. Femeia nu se afla la prima nastere si nici nu era pentru prima data cand nastea acasa, neasistata. Din nu se stie din ce motive, Nicoleta Popescu s-a speriat, insa, si a fugit pe camp, unde a stat ascunsa in cultura de porumb, pana a doua zi. Intre timp, copilasul nu a mai putut fi salvat si a decedat in urma unui traumatism obstetrical cauzat de nasterea neasistata. Pe pa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru Croația: Creșterea nivelului Dunării ar putea duce la restricții de circulație

Ziare.com acum 50 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelu

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 57 minute
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

UPDATE - Vâlcea: Incendiu la atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti / Arde acoperişul / Nu se impune evacuarea unităţii şcolare

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. UPDATE: ”Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la a

Hidroelectrica şi compania PayU au semnat contractul de 3,4 milioane lei pentru servicii de plată cu carduri bancare prin aplicaţia iHidro şi site-ul oficial

News.ro acum o ora
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a semnat cu compania PayU contractul pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali. Contractul are o valoare de 3,46 milioane lei şi include servicii de

Zelenski: Suntem mai aproape de pace decât credem

HotNews acum 43 minute
Ucraina se află „aproape de sfârşitul războiului”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american ABC News, relatează France24, conform News.ro. „Cred că suntem mai aproape de pace decât credem”, a de

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum 4 ore
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Preşedintele Erdogan cere SUA să elimine sancţiunile care împiedică achiziţiile de armament ale Turciei

Adevarul acum 33 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut eliminarea sancţiunilor impuse de SUA care împiedică unele achiziţii de armament ale ţării sale, şi a altor măsuri „unilaterale” care reduc capacitatea celor doi aliaţi din NATO de a-şi atinge obiective

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 6 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Dana Marijuana a ajuns astăzi în fața judecătorilor. Curtea de Apel Constanța va decide dacă o va elibera pe artistă, după ce în august a fost reținută pentru trafic de droguri

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Constanța va decide astăzi dacă o va elibera pe Dana Marijuana, după ce artista a depus contestație. Interpreta a fost prezentată pe 17 septembrie, în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța, care au decis să-i mențină măsura ar

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°