Alegerile desfăşurate în data de 1 iunie relevă modificarea unor poli de putere, din punct de vedere politic. Astfel, dacă în Braşov, Râşnov, Codlea, Sânpetru, Rupea, Bran, Şinca Nouă, Poiana Mărului, Prejmer, Ghimbav, dar şi altele, au rămas aceiaşi primari, deci aceeaşi influenţă politică majoră, în câteva localităţi se anunţă schimbări majore. În primul rând este vorba de municipiul Făgăraş. Dacă până acum acest municipiu era recunoscut drept fief PSD, iată că acum candidatul acestei formaţiuni, Ioan Bărbuţi, a fost scos din joc, iar pentru fotoliul de primar se vor lupta în turul al doilea Sorin Mânduc - PNL şi Mihai Popa - PNŢCD. Şi la Feldioara situaţia a fost până acum la fel. Influenţa PSD era majoră şi de foarte mulţi ani. Acum, Ioan Cioacă nu a mai reuşit să intre nici măcar în turul al doilea, iar lupta se va între candidaţii PNL şi PD-L. Emoţii privind viitorul primar există acum în municipiul Săcele, unde liberalul Vasile Laţa se va înfrunta cu Radu Nistor (PD-L), la Bod, unde liberalul Paul Cernat se va lupta cu Claudiu Liliac, dar şi la Tărlungeni, unde primarul Kiss Jozsef (UDMR) se va confrunta cu Severius Beşchea (PD-L) şi la Zărneşti, unde vechiul primar PD-L, Gheorghe Lupu, va trebui să se înfrunte cu Dorin Bârlădeanu – PSD. Alegerile desfăşurate în data de 1 iunie relevă modificarea unor poli de putere, din punct de vedere politic. Astfel, dacă în Braşov, Râşnov, Codlea, Sânpetru, Rupea, Bran, Şinca Nouă, Poiana Mărului, Prejmer, Ghimbav, dar şi altele, au rămas aceiaşi primari, deci aceeaşi influenţă politică majoră, în câteva localităţi se anunţă schimbări majore. În primul rând este vorba de municipiul Făgăraş. Dacă până acum acest municipiu era recunoscut drept fief PSD, iată că acum candidatul acestei formaţiuni, Ioan Bărbuţi, a fost scos din joc, iar pentru fotoliul de primar se vor lupta în turul al doilea Sorin Mânduc - PNL şi Mihai Popa