Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu, sprijinit cu sfială de PSD

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 iunie 2008 ·

Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. PSD s-a grăbit ieri să-şi anunţe oficial „dragostea“ pentru Sorin Oprescu. Nu oricum, ci chiar prin vocea liderului PSD. Mircea Geoană a anunţat ieri, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, că social-democraţii îl vor susţine în turul doi pe Sorin Oprescu la Primăria Generală a Capitalei, iar la sectoare, pe liberalul Andrei Chiliman şi pe conservatorul Cristian Popescu Piedone. Geoană a admis însă că sprijinul PSD se va rezuma strict la o recomandare de vot făcută electoratului, recunoscând că orice apropiere de partid îi va dăuna. „Dacă este prea ostentativă (susţinerea - n.r.), e posibil să-i dăuneze, de aceea am decis să avem o susţinere în sensul recomandării de vot“, a declarat liderul social-democrat.

„Trebuie să vedem dacă Oprescu va dori acest sprijin“ Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat tot ieri, la un post de televiziune, că nu îl va sprijini pe Sorin Oprescu şi că PSD trebuie să se uite foarte atent la modul în care va fi privită din afara partidului o eventuală susţinere acordată acestuia în turul doi al alegerilor pentru Capitală. „Trebuie să vedem dacă Oprescu va dori acest sprijin. Având în vedere comentariile din timpul campaniei care nu au prins bine candidatului oficial pentru Bucureşti, m-aş uita cu foarte mare atenţie la modul cum va fi citit un astfel de sprijin în afara partidului“, a explicat vicele PSD. El a adăugat că sprijinul social-democraţilor nu i-ar prinde bine lui Sorin Oprescu, care „a câştigat punctele electorale spunând «Am plecat de la stăpânii din PSD»“. Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. PSD s-a grăbit ieri să-şi anunţe oficial „dragostea“ pentru Sorin Oprescu. Nu oricum, ci chiar prin vocea liderului PSD. Mircea Geoană a anunţat ieri, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, că social-democraţii îl vor susţine în turul doi pe Sorin Oprescu la Prim

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Francisc, supărat pe italieni. Marea nemulțumire a suveranului pontif: „Italia merită o mică bătaie"

Ziare.com acum 23 minute
Papa Francisc este supărat pe italieni din cauza demografiei. Cetățenii din „Cizmă" fac din ce în ce mai puțini copii, motiv pentru care adulții din peninsulă „merită o bătaie", potrivit suveranului pontif. Liderul creștinilor catolici a ținut să ce

Valoarea bonurilor de masă va crește începând cu 1 octombrie. Câți bani vor primi angajații în plus

Ziare.com acum 30 minute
Valoarea unui tichet de masă va crește ușor, de la 1 octombrie, potrivit unui Ordin al Ministerului Finanțelor. Astel, tichetul va ajunge la 40,04 lei (n.red. valoare nominală/zi).În prezent, valoarea maximă a unui tichet de masă este 40 /lei. De la

Lovitură pentru Iohannis: Pierde definitiv două case și trebuie să plătească statului 260.000 de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, în

Acord de împrumut direct între România şi SUA în valoare de aproape 1 miliard de dolari, prin Mecanismul de Finanţare Militară Externă (FMF)

News.ro acum 49 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a participat astăzi la ceremonia de semnare a Acordului privind împrumutul din Fondul pentru Finanţare Militară al Statelor Unite ale Americii, găzduită la Palatul Victoria, şi desfăşurată cu participarea ambasadorului

Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern. "Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la

Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile produselor ce pot fi achiziţionate de cei afectaţi de inundaţii, din fondurile de la Guvern. Autoritatea vrea să identifice astfel companiile care profită de situaţie pentru a creşte nejustificat preţurile

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că va monitoriza preţurile produselor ce pot fi achiziţionate de persoanele şi familiile afectate de inundaţii din fondurile de sprijin alocate de către Guvern. ”Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile produselor c

Jackpotul Dream Drop a trecut de 13.000.000 RON și e gata să „explodeze” la Vlad Cazino

Gazeta Sporturilor acum o ora
Premii epice, distracție cât cuprinde la Vlad Cazino! Cum poți câștiga Dream Drop Jackpot la sloturi online Cel mai popular joc din categoria Dream Drop Jackpot Farmecul jackpot-urilor la Vlad Cazino

Forţarea Rusiei ”să facă pace” cu Ucraina ar fi o ”greşeală absolut fatală”, avertizează Kremlinul

News.ro acum 18 minute
Kremlinul avertizează miercuri că o constrângere a Rusiei să facă pace în Ucraina, aşa cum a cerut marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la ONU, ar fi o ”greşeală absolut fatală”, relatează AFP. ”Poziţia care constă în a încerca o forţare

Pământul va fi lovit în următoarele ore de o furtună solară, dublată de o furtună geomagnetică. Zonele care vor fi cele mai afectate

Adevarul acum 5 ore
Soarele are în aceste zile o activitate mai puțin obișnuită, extrem de intensă, ceea ce generează o adevărată furtună solară. La rândul ei, furtuna solară va provoca o furtună geomagnetică. Experții estimează că aceasta va lovi Terra chiar astăzi.

Institutul Oncologic București a rămas fără medicamente. Zeci de bolnavi de cancer pulmonar, trimiși înapoi acasă

Adevarul acum 2 ore
Zeci de pacienți bolnavi de cancer, care călătoresc sute de kilometri pentru a primi tratament la Institutul Oncologic București (IOB), se confruntă cu o situație critică: sunt trimiși acasă din lipsa medicamentelor necesare pentru tratarea lor.

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

19°/23°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°