Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut miniştrilor să vină azi la birou pe jos, cu autobuzul sau cu metroul, de Ziua Mondială a Protecţiei Mediului, potrivit unor surse citate de Mediafax. Informaţia a fost confirmată de ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. Acesta a spus că, personal, se va deplasa la birou cu metroul, iar din staţie (Aviatorilor) până la sediul ministerului, aflat pe şos. Kiseleff, va merge pe jos.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat că va veni pe jos, deşi ar fi preferat să vină cu bicicleta. “Am un loc de muncă foarte central, unde este periculos să circuli cu bicicleta şi nu beneficiem nici de transport în comun”, şi-a justificat Meleşcanu opţiunea. Tot pe jos va veni şi Adrian Ciocănea, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene.
Totodată, Iorgulescu a solicitat tuturor instituţiilor alfate în subordinea ministerului pe care îl conduce să reducă treptat, începând cu ora 21.30, iluminatul exterior al clădirilor în care funcţionează, acţiune care face parte din campania pentru protecţia mediului. (C.C.M.)
Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut miniştrilor să vină azi la birou pe jos, cu autobuzul sau cu metroul, de Ziua Mondială a Protecţiei Mediului, potrivit unor surse citate de Mediafax. Informaţia a fost confirmată de ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. Acesta a spus că, personal, se va deplasa la birou cu metroul, iar din staţie (Aviatorilor) până la sediul ministerului, aflat pe şos. Kiseleff, va merge pe jos.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat că va veni pe jos, deşi ar fi preferat să vină cu bicicleta. “Am un loc de muncă foarte central, unde este periculos să circuli cu bicicleta şi nu beneficiem nici de transport în comun”, şi-a justificat Meleşcanu opţiunea. Tot pe jos va veni şi Adrian Ciocănea, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene.
Totodată, Iorgules