În greceşte, numele Meteorelor înseamnă „suspendate în aer“. Astfel sînt mănăstirile ridicate pe culmile megaliţilor. În zilele cu ceţuri, zidurile lor par să fie cu totul desprinse de pămînt, „plutind“ deasupra văilor şi a pietrelor, cam în felul în care acestea sînt înfăţişate pe vechile hărţi ale locului. Ce spun legendele despre stîncile hieratice de la Kalambaka (ţinutul Tessaliei)? Acest fenomen geologic misterios (pen­tru oamenii de ştiinţă) are o explicaţie simplă, dacă pri­veşti lucrurile prin prisma credinţei: Dumnezeu a ­“aruncat“ din cer cele 24 de pietre uriaşe, pentru ca acolo să-şi găsească refugiul, în rugăciune, asceţii Greciei. Meteorele (stîncile) par să nu aibă „rădăcini“ în Cîmpia Tessaliei, impresia fiind într-adevăr aceea că au fost aruncate pe pămînt.

Hrana schimnicilor Primii pustnici au ajuns aici la începutul secolului al IX-lea. În peşterile înalte ale stîncilor se mai găsesc şi astăzi vestigii ale locuirii primilor sihaştri. După toate proba­bi­lităţile, ei au urcat acolo pe scări făcute din lemn sau din sfoa­ră ori pur şi simplu căţărîndu-se, iar nu de puţine ori cei mai evlavioşi dintre ei distrugeau aceste căi de acces, hră­nindu-se (zic legendele) doar cu rădăcinile ierburilor care creşteau în piatră, cu seminţele aduse de vînt ori de pă­sări şi bînd rouă şi apă de ploaie. Unii dintre ei ac­cep­tau hrana adusă de alţi monahi ori de localnici, pe care o pri­meau lăsînd în jos o sfoară. Existau de asemenea comu­ni­tă­ţile monahale. ­Chiliile, bisericile – întregul complex monastic a fost ridicat (în chip la fel de minunat, miraculos) pe plat­for­me­le superioare ale stîncilor. Accesul se făcea, în tim­purile vechi, cu ajutorul unei nacele ridicate de scripeţi. As­tăzi, la une­le dintre aceste mănăstiri există acces direct pentru tu­­rişti. Aceştia însă nu se vor întîlni niciodată cu monahii, care au pro­priile căi de a int