Rezultatele alegerilor locale nu sunt poate o surpriza, dar una este a prezice rezultatele si alta a avea in fata cifre brute si procente.
Absenteismul, atat de temut, nu a fost prea grav. Cifra medie pe tara, peste 50%, este corecta in comparatie cu ceea ce se petrece in Europa. In tari cu o constiinta civica ridicata, ca Elvetia, o asemenea cifra ar fi considerata buna. Contrar afirmatiilor pesimiste ca absenta de la vot e o expresie a dezgustului electoratului, ea poate fi interpretata si ca nu exista o miza ideologica puternica si ca, pe oricine am vota, lucrurile tot asa vor merge, in rau, ca si in bine. Daca abstentionismul, cat a fost, ar fi exprimat cu adevarat o nemultumire profunda, am fi inregistrat un avans mare al formatiilor extremiste. Dar PRM este pe duca, iar PNG pare un fenomen aproape exclusiv bucurestean si fotbalistic. Deci nu e momentul unor consideratii apocaliptice despre viitorul Romaniei, desi ele ar putea sa apara indreptatite prin alte fenomene (emigratie, colonizare a bogatiei nationale, dar nu putem aborda toate subiectele deodata).
O alta constatare este aceea ca raportul dintre fortele relative ale partidelor politice apare sub alta lumina. PSD stagneaza, dar nu da inapoi. Pare sa fi atins, pentru o perioada, un anumit grad de incompresibilitate, iar disputele interne de la centru nu-l afecteaza, bazat cum este pe o adanca patrundere in teritoriu, mai ales la sate. PD-L, in schimb, nu reuseste sa apara ca un cavaler in alb gata sa strapunga carapacea balaurului neocomunist. Cu exceptia Bucurestilor, unde isi are un bastion puternic, si a Clujului (unde a jucat efectul Boc), PD-L ramane capabil sa contrabalanseze pentru moment PSD, dar nu mai mult. Iar daca in viitor va fi mai eficient si va deveni acel partid al presedintelui capabil sa produca o mutatie a societatii romanesti ramane doar o ipoteza. Marea surpriza
