Căpitanul Cristi Chivu a dezvăluit cum pot "tricolorii" să depăşească Franţa, Italia şi Olanda, adversarele României în "grupa morţii" de la Euro Fotbaliştii primei reprezentative,
Căpitanul Cristi Chivu a dezvăluit cum pot "tricolorii" să depăşească Franţa, Italia şi Olanda, adversarele României în "grupa morţii" de la Euro
Fotbaliştii primei reprezentative, împreună cu selecţionerul Victor Piţurcă, au stabilit tactica cu care vor aborda partidele din Grupa C la turneul final din Austria şi Elveţia.
Căpitanul echipei naţionale, Cristi Chivu, a declarat că "tricolorii" vor încerca să se apere cu toată echipa, apoi să atace în 10. Întâlnirile cu Franţa, Italia şi Olanda nu le dau insomnii fotbaliştilor de la lot, dar nici nu-i lasă să doarmă liniştiţi.
Cristi este sigur că echipa ar putea depăşi faza grupelor, însă numai dacă toţi jucătorii se vor mobiliza şi vor reuşi să facă la fel de bine şi faze ofensive dar şi defensive.
"În fotbalul de azi se apără în zece şi se atacă în zece. Sperăm să avem şi noi rezultatele Generaţiei de Aur cu această tactică", a precizat fundaşul lui Inter Milano.
Apărătorul campioanei Italiei, unul dintre puţinii jucători din actualul lot care a fost prezent şi la Euro 2000, ultima participare românească la un turneu final, a mărturisit că face tot ce poate pentru a-i ajuta pe fotbaliştii mai puţin experimentaţi să-şi învingă emoţiile debutulului la o competiţie majoră.
"Încerc să-i mobilizez atât cât pot pe colegii mei cu mai puţină experienţă, dar suntem un grup unit şi nimeni nu e mai presus decât ceilalţi. În ziua meciurilor vor fi emoţii, doar e un Campionat European şi se simte influenţa lui. Mă bucur să retrăiesc emoţiile de acum opt ani" a spus căpitanul naţionalei.
Nu ascultă criticii
Chivu nu este deranjat de faptul că foarte puţini dau şanse naţionalei în "grupa morţi