Scumpirea dobânzilor de către bănci va ajuta economia să crească mai “sănătos”
Piaţa imobiliară ar putea fi curăţată de speculatorii imobiliari
România poate deveni una dintre câştigătoarele crizei americane, unul dintre puţinele state pentru care criza financiară din SUA, care s-a răspândit cu repeziciune la nivel global, este ceva bun, per ansamblu. Adică efectele negative cum ar fi scăderea bursei sau deprecierea leului ar putea fi anulate de cele pozitive cum ar fi curăţarea pieţei imobiliare de investitorii speculativi şi asigurarea unei creşteri economice sănătoase. “Până în acest moment, sunt tentat să spun că impactul crizei financiare internaţionale a fost unul pozitiv, pentru că pe termen lung se poate diminua expansiunea creditului”, a declarat ieri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
La nivelul populaţiei criza economiei SUA s-a tradus prin faptul că românii nu se mai pot împrumuta la fel de uşor de la bănci, care au mărit dobânzile. Cu acelaşi salariu, din cauza dobânzilor mai mari, ei pot lua acum mai puţini bani cu împrumut faţă de acum un an, de exemplu.
Deşi poate părea ciudat, faptul că mai puţini români se pot împrumuta de la bănci este unul bun pentru economia locală. BNR a subliniat în mai multe rânduri că dobânzile mai mari care duc la împrumuturi mai mici şi mai puţine pot face ca economia să crească mai sănătos, adică prin mărirea productivităţii şi mai puţin prin creşterea consumului care duce la scumpirea preţurilor. În luna aprilie inflaţia anuală a atins un nivel de 8,62%, în uşoară scădere faţă de cel de luna precedentă
Cel mai elocvent exemplu este cel din agricultură. Românii plătesc din ce în ce mai mult pentru produsele alimentare nu pentru că acestea ar fi mai bune, ci pentru că se produc în cantităţi prea mici pentru a satisface cererea. Pentru că nu există sisteme de irigaţi