După îndelungile postiri din ajunul Paştelui există obiceiul de „a pregăti“ stomacul pentru masa mai bogată servită în Duminica Învierii. Un preparat cu totul special este „supa cu miere“. În unele mănăstiri se serveşte în timpul nopţii, după încheierea slujbei Învierii, în alte locuri duminică dimineaţă. Poate fimai diluată, ca o băutură, ori poate fi o fiertură de fructe (smochine uscate, stafide, nuci, alune) şi miere, mai densă (uneori asemănătoare chiar cu o budincă). În acest caz, este cunoscută sub numele de „hosafi“. După îndelungile postiri din ajunul Paştelui există obiceiul de „a pregăti“ stomacul pentru masa mai bogată servită în Duminica Învierii. Un preparat cu totul special este „supa cu miere“. În unele mănăstiri se serveşte în timpul nopţii, după încheierea slujbei Învierii, în alte locuri duminică dimineaţă. Poate fimai diluată, ca o băutură, ori poate fi o fiertură de fructe (smochine uscate, stafide, nuci, alune) şi miere, mai densă (uneori asemănătoare chiar cu o budincă). În acest caz, este cunoscută sub numele de „hosafi“. Un astfel de preparat se mănîncă şi peste an, după două sau trei zile de post negru. Referiri la această „supă dulce“ întîlnim şi în Tipicul Lavrei Sfîntului Sava (ridicată în secolul al V-lea, în apropiere de Bethleem), ceea ce ne face să credem că preparatul este foarte vechi şi era întîlnit în tot spaţiul monastic al primului mileniu creştin.
Sfîntul Chiril din Scythopolis pomenea şi el, în veacul al VI-lea, despre o mîncare scăzută, obţinută din mazăre, numită „pissaton“. Reţeta se mai găteşte şi astăzi şi o vei întîlni în toate mănăstirile greceşti. Darurile mării
Theodorus Prodomos (veacul al XII-lea) amintea o specie de peşte numită „filomelă“ („mare şi roşie“), pe care o întîlneai în cuhniile mănăstireşti. Şi tot acolo se pregăteau fierturi de chefali şi dorade, heringi, calcani şi ater
