Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii îşi rup de la gură ca să joace la Loto

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 iunie 2008 ·

Ecoul bătrânei devenită milionară peste noapte nu s-a stins. Devenită celebră pentru câştigarea marelui pot la Loto „6 din 49”, în urmă cu două săptămâni, norocul braşovencei a devenit şi mai intrigant când, în urmă cu două zile, femeia s-a prezentat la se-diul Loteriei Române din Bucureşti. Povestea ei a lăsat cu gura căscată o ţară întreagă, când s-a aflat că fericita este o pensionară care, după ce a jucat la Loto încă din tinereţe, a ajuns să câştige marele premiu la bătrâneţe.

Îşi cumpăra biletul înainte să facă piaţa

Pensionara este o clientă fidelă a Agenţiei Loto „08-73” de pe strada 13 Decembrie. Aici vine săptămânal să-şi joace norocul. „A venit la cinci minute după ce am deschis agenţia. Ştiu asta pentru că la prima oră s-au jucat numai variante simple. Vin în fiecare duminică. Schimbă 50 sau 100 de lei, cumpărând un bilet, iar apoi merg la piaţă şi îşi fac cumpărăturile. Mai vine uneori şi cu soţul. Ei stau prin zonă”, a declarat Constantina Mitu (foto), casiera acestei agenţii. Biletul norocos i-a adus braşovencei peste 3 milioane de euro. Mitu spune că femeia era cochetă şi probabil că nu avea o pensie aşa de mică. De când a câştigat, „băftoasa” nu a mai trecut pe la agenţia ei, după cum obişnuia. „Din câte am mai înţeles eu, îl trimite pe bărbat’su să joace de atunci. Dar dacă ar mai veni, cred că aş recunoaşte-o. Este cam de înălţimea mea, aşa pe la un metru şi 65, cu părul vopsit şi cochetă”, a declarat casieriţa.

Stau cu lumina stinsă să aibă bani de-o variantă

Braşoveanca este doar una dintre mulţii pensionari care locuiesc în zona Onix - 13 Decembrie – Făget şi care vin să joace la agenţia respectivă. Spre deosebire de ea, alţi pensionari fac eforturi pentru a-şi provoca norocul.

„Toţi ceilalţi pensionari care locuiesc prin preajmă vin de dimineaţă, de cum deschidem. Ştiu pensionare care îşi rup de la

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 53 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 34 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui incendiu de vegetație

Mediafax acum 22 minute
Aeroportul situat în afara orașului Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost închis, marți, din cauza unui incendiu de vegetație alimentat de vântul puternice, potrivit France24. Un incendiu de vegetație care se extinde rapid în sudul F

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 50 minute
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°