Tricolorii îşi pot face speranţe pentru meciul cu echipa lui Domenech, judecând după prestaţia din amicalele „cocoşilor“. Ultima adversară a „albaştrilor“, Columbia, a pus probleme defensivei franceze.
Toţi suporterii francezi se aşteptau ca ultimul amical al Franţei înainte de Euro 2008, disputat pe arena „Stade de France“, unde „cocoşii“ îşi dispută de obicei partidele oficiale, să fie un adevărat spectacol. În ciuda faptului că şi-au creat câteva ocazii mari de gol, elevii lui Raymond Domenech nu au impresionat în faţa Columbiei, pe care au învins-o la limită, cu 1-0, printr-un gol marcat din penalti de Ribery în minutul 25. Lovitura de pedeapsă a fost obţinută de Henry, care a fost tras uşor de tricou de un fundaş al sud-americanilor.
Franţa a avut un debut de meci foarte bun şi a ajuns repede la poartă la fiecare acţiune ofensivă, în special graţie lui Ribery, care a beneficiat de spaţii mari în partea stângă a defensivei columbiene. Cu toate acestea, în minutul 20, computerele folosite de televiziunea franceză arătau că sud-americanii au avut o posesie mai bună, de 57 la sută. După ce s-au văzut conduşi cu 1-0, columbienii nu s-au mai limitat la a ţine mingea şi au pus pericol la poarta lui Coupet, profitând şi de faptul că Domenech a trimis în teren o formaţie ofensivă, cu doar trei fundaşi.
În repriza a doua, cele mai importante faze de atac ale francezilor au fost create de tridentul Ribery - Henry - Benzema, care a avut mereu o viteză în plus faţă de fundaşii columbieni. Cei trei au fost schimbaţi de Domenech la jumătatea reprizei secunde de Lassana Diarra, Nasri şi Anelka.
Defensiva, punctul slab al francezilor
La fel ca în partidele cu Ecuador (2-0) şi Paraguay (0-0), Franţa a demonstrat că are jucători care pot decide singuri soarta unui meci, inclusiv în rândul rezervelor, cel mai bun exemplu fiind Gomis, dar