Vladimir Tismăneanu: "«Cadrele decid totul», spunea Stalin, iar Ion Iliescu a urmat şi urmează cu nestramutată credinţă acest precept. De la Lenin cetire, aparatul este coloana vertebrală a unui partid revoluţionar."

Or, pentru Iliescu, „revoluţia” (fireşte cea de tip bolşevic, nu aceea anticomunistă reală) a fost şi rămâne marea dragoste. Ion Iliescu este un nostalgic al comunismului. Nu-l mişcă, nu-l infioară bilanţul cataclismic al acestui sistem. Iată că acum Mihail Gorbaciov însuşi, ultimul secretar general al partidului înfiinţat de Lenin cere expulzarea din Mausoleu a mumiei acestui monstru moral. Mai mult, Gorbaciov cere să se termine şi cu prezenţa în zidul Kremlinului a rămăşiţelor unor Stalin, Brejnev şi Andropov. Chiar dacă unii din membrii anturajului tandemului Putin-Medvedev se vor opune (ei vin totuşi din zona OGPU-NKVD-KGB-ului), important este faptul că s-a ajuns la acest moment istoric când însuşi Gorbaciov cere să institutie un monument pentru victimele totalitarismului roşu.

O conferinţă internaţională desfăşurată zilele acestea la Praga susţine acelaşi lucru: continuarea procesului de decomunizare şi cinstirea memoriei victimelor celor două totalitarisme (comunismul şi fascismul) ca proiect general european. Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, figura de vârf a disidenţei, filosof politic şi moral, dramaturg de mare anvergură, îşi ridică vocea în acest sens. La Bucureşti însă Iliescu continuă să agite apele împotriva decomunizării şi decontaminării culturii politice de morbul bolşevic. Adică de morbul intrigii, delaţiunii, sectarismului, cinismului şi suspiciunii. Al spiritului conspiraţionist şi al convingerii că o propaganda metodic organizată poate mişca munţii şi transforma albul în negru ori viceversa.

Iliescu este propagandistul ce nu se poate debarasa de nărăvurile învăţate încă la Moscova. De aici şi