Studenţii pricepuţi la inventică şi inovaţie pot aplica, individual sau în echipă, la programul naţional de sponsorizări „Purmodelează”, destinat tinerilor care urmează cursurile universităţilor tehnice, de Arhitectură şi Design. Un aplicant poate trimite unul sau mai multe proiecte, la adresa OP 1, CP 1148, Cluj-Napoca, nu mai târziu de 5 iulie.
Dosarul de participare trebuie să conţină: dovada apartenenţei studentului la o facultate cu profill tehnic, de arhitercură sau design, prezentarea detaliată a proiectului, atât în scris cât şi pe suport electronic, formularul de înscriere în competiţie şi o declaraţie tip, ambele disponibile pe site-urile www.purmodelează.ro şi www.performanta-cultura. eu. Dosarele vor fi evaluate în perioada 15 iulie – 15 august, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în valoare totală de 3.000 de euro. Programul de sponsorizări este derulat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură (APC) şi Rettig România, în parteneriat cu ANT. (M.B.)
Studenţii pricepuţi la inventică şi inovaţie pot aplica, individual sau în echipă, la programul naţional de sponsorizări „Purmodelează”, destinat tinerilor care urmează cursurile universităţilor tehnice, de Arhitectură şi Design. Un aplicant poate trimite unul sau mai multe proiecte, la adresa OP 1, CP 1148, Cluj-Napoca, nu mai târziu de 5 iulie.
Dosarul de participare trebuie să conţină: dovada apartenenţei studentului la o facultate cu profill tehnic, de arhitercură sau design, prezentarea detaliată a proiectului, atât în scris cât şi pe suport electronic, formularul de înscriere în competiţie şi o declaraţie tip, ambele disponibile pe site-urile www.purmodelează.ro şi www.performanta-cultura. eu. Dosarele vor fi evaluate în perioada 15 iulie – 15 august, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în valoare totală de 3.000 de euro. Programul de sponsorizări este derulat d