Adesea confundaţi cu masorii, cu medicii sau cu cosmeticienele, kinetoterapeuţii încearcă să îşi traseze graniţele meseriei lor, care a început să prindă contur în ultimii ani.Kinetoterapia îmbină câteva dintre caracteristicile meseriilor de doctor, psihoterapeut, şi antrenor. Pentru a fi kinetoterapeut trebuie să fiţi licenţiat în acest domeniu, să fi absolvit o facultate de patru ani de profil, la o universitate de stat sau particulară. Materiile studiate sunt aproape aceleaşi ca la Facultatea de Medicină, dar se pune mai mult accentul pe tratamentul kinetic şi nu pe cel medicamentos, chirurgical sau de altă natură. Ceea ce deosebeşte un medic de un kinetoterapeut este că acesta din urmă nu poate pune un diagnostic, aşa cum nici medicul nu poate alcătui un program de kinetoterapie pentru pacient. Kinetoterapeutul trebuie să ştie cum să utilizeze mijloacele terapeutice şi cum să le combine cu succes în cadrul unor programe de recuperare.

Comunicarea cu bolnavul este foarte importantă Scopul kinetoterapiei, care este şi o formă de gimnastică medicală, nu este acela de a transforma o persoană cu probleme locomotorii sau de respiraţie într-una perfect sănătoasă, ci de a o ajuta să ducă o viaţă normală. De aceea, comunicarea cu bolnavul este foarte importantă. „Trebuie să fii foarte atent, răbdător, deoarece lucrezi cu oameni care sunt în suferinţă. Trebuie să existe o comunicare permanentă între bolnav şi kinetoterapeut. Trebuie să ajuţi atât bolnavul, cât şi familia sa ca să îl înţeleagă, să îl sprijine, să se adapteze în funcţie de nevoile lui“, a explicat Andreea Ene, kinetoterapeut la Salonul Perfect Body din Craiova.

Kinetoterapia, apreciată în străinătate Majoritatea absolvenţilor facultăţilor sau specializărilor de kinetoterapie pleacă în străinătate, acolo unde această meserie este recunoscută şi apreciată. Cei care rămân în ţară trebuie să