În SUA şi Europa Occidentală, creşterea preţului combustibililor a adus panică, proteste şi măsuri radicale pentru salvarea bunăstării populaţiei. Sursa: ReutersSursa: AFP Photo
1 /.
Confruntaţi cu creşterea vertiginoasă a preţului carburanţilor, care a atras scumpiri în lanţ la alimente şi alte produse de primă necesitate, americanii caută soluţii pentru a-şi menţine actualul nivel de trai.
După ce preţul unui galon de benzină (3,78 litri) a crescut de la 3 dolari la aproape 4 dolari din ianuarie până la sfârşitul lui mai, tot mai mulţi americani au început să redescopere mijloacele de transport în comun, comentează agenţia France Presse.
Aproximativ 76% dintre americani merg la serviciu cu maşina personală, 11% folosesc în acest scop autoturisme închiriate şi doar circa 5% preferă trenul sau metroul, potrivit Biroului de recensământ din Statele Unite.
De la începutul anului însă, metrourile, tramvaiele şi autobuzele sunt tot mai aglomerate, mai ales în oraşe precum Seattle, Dallas sau San Francisco. La New York, numărul celor care aleg metroul, vechi de 100 de ani, a crescut cu aproximativ 5% din ianuarie. Şi locuitorii oraşului Los Angeles recurg din ce în ce mai des la transportul subteran, metroul local înregistrând o creştere de 14% a numărului de călători în ultimele trei luni.
La Washington, capitala SUA, metroul a transportat zilnic peste 800.000 de călători, o cifră atinsă anterior doar cu prilejul marilor manifestaţii şi al evenimentelor sportive, iar autorităţile locale pun la punct deja un plan de urgenţă pentru a face faţă unei noi scumpiri a preţului benzinei.
Călătorie cu chirie
O altă soluţie pentru americani cărora li se pare prea scump să-şi folosească maşinile personale sunt companiile de „car-sharing“. În schimbul achitării contravalorii unui abonament