Jean-François REVEL Cunoaşterea inutilă Traducere din limba franceză de Dan C. Mihăilescu Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, 468 p. Dincolo de eticheta nobilă a celui mai dezirabil regim de guvernare sau a multiplelor lecturi de filozofie politică, democraţia este o stare de a fi. Obligaţia cotidiană de a alege şi, mai mult, de a gîndi alegerea face ca vieţuirea într-un stat credincios democraţiei liberale să fie o treabă teribil de anevoioasă pentru toţi cetăţenii. Sună destul de complicat, într-adevăr; însă îmi permit să formulez această stare de a fi democratică, cu opţiunile-i de rigoare, mai degrabă ca pe un gest reflex al conştiinţei democratice implicite. Căci pînă şi imaginea celui mai înzestrat dintre cetăţeni, dispus să îşi petreacă întreaga viaţă cufundat în raţionamentele cele mai dificile şi în căutarea alegerii „perfecte“, este departe de a fi măcar un pic credibilă. Democraţia implică, aşadar, acea stare de a fi a gestului reflex, flancat, pe de-o parte, de deprinderile cutumiare – în sensul acumulărilor culturale ale societăţilor în care trăim – şi, pe de cealaltă parte, de disponibilitatea de a cunoaşte. Reducînd problematica la esenţa sa, îndrăznesc să încadrez teza volumului Cunoaşterea inutilă, al lui François Revel, în cadrul acestui peisaj. „Democraţia nu poate trăi fără adevăr, totalitarismul nu poate să trăiască fără minciună“, scrie Revel. „Democraţia se sinucide dacă se lasă invadată ori numai infiltrată de minciună, iar totalitarismul, invadat de adevăr, sucombă pur şi simplu. [...] Mă tem însă, dat fiind stadiul actual al moravurilor, al forţelor şi al voinţei de viaţă, că de triumfat vor triumfa minciuna şi corolarul ei politic.“ Democraţia este aşadar direct dependentă de cunoaştere şi, mai mult, de disponibilitatea de a cunoaşte, căci, aşa cum va sublinia Revel pe parcursul întregii sale demonstraţii, coruperile, adică minciun