În noaptea de după anunţarea rezultatelor parţiale de la locale, am avut un vis. Se făcea că un străin curios de pe Marte m-a rugat să-i fac cunoştinţă cu ţărişoara noastră dragă. Am zburat cu un silenţios OZN pe deasupra celor mai importante oraşe ale românilor. La Craiova, mulţime de olteni tuciurii şi zâmbitori ţopăiau cocoţaţi pe nişte lubeniţe urieşeşti şi elastice către prefectură. Acolo aştepta înconjurat de tot poporul vechiul-nou primar, înţelept la nume şi slobod la gură, după cum şopteau babele parfumate din Romaneşti. Din când în când, unul dintre călăreţii de lubeniţe dădea un cep adânc, din care ţâşneau jerbe de confeti şi sâmburi negri lucioşi, care-l acopereau pe primarul sărbătorit. Şi mulţimea aplauda fericită... Şi toţi aveau urechile roz.

Am trecut şi pe deasupra Clujului, plin de ardeleni în trăsuri trase de melci gigantici cu panglici tricolore legate între coarne. De pe Feleac coborau mii de bărbaţi tineri pocnind „boc, boc“ din bicele portocalii. În faţă la Matiaş, gloata aştepta să primească un autograf pe trandafir de la vechiul-nou primar, care nu se zărea, deşi purta pantofi cu toc mare. Din fericire, locul său era însemnat de o replică a Coloanei Infinitului, construită din telefoane mobile care sunau pe ritmul Marşului lui Iancu. Şi mulţimea aplauda fericită... Şi toţi aveau urechile roz.

Am ajuns şi în Timişoara, unde în Piaţa Unirii timişorencele scriseseră pe pavaj cu trupurile lor „Mulţumim”, iar episcopii se rugau să-i prindă Apocalipsa tot cu vechiul-nou primar în frunte. Acesta, la al patrulea mandat consecutiv câştigat, vorbea la telefon preocupat de durerea de dinte a nepotului său de frate. Bănăţenii fremătau toţi aşteptând ca primarele să zâmbească. „I-au scos dintele!“, a râs primarul uşurat. Mulţimea a început să aplaude fericită... Şi toţi aveau urechile roz.

Privelişti asemănătoare şi paradisiace am văzut zb