Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incep inscrierile la gradinita

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 5 iunie 2008 ·

In acest an, la Iasi, numarul locurilor este cu 1.000 mai mic decit cel necesar. Inscrierile la gradinite au inceput marti. Oficial, acestea vor tine aproximativ doua saptamini, in functie de fiecare unitate in parte. In realitate insa, multi dintre parinti si-au inscris copiii cu mult timp inainte pe liste provizorii pentru a fi siguri ca mai prind un loc. Anul acesta, deficitul la gradinitele cu program prelungit comunicat de ISJ este de aproximativ 1.000 de locuri, cu toate ca aproximativ 3.000 de locuri vor fi eliberate de prescolarii care intra in clasa intii. "Am primit deja 12 dosare pentru cele 25 de locuri de grupa mica pe care le avem. In total, la toate grupele avem prevazute in planul de scolarizare 115 locuri. In timpul anului scolar, insa unii copii mai vin, altii se retrag, si o grupa ajunge sa fie de 30-35 de prescolari. Solicitari avem tot timpul anului, parinti care vin sa se intereseze. Avem, de exemplu, si parinti ai copiilor de 2 ani care au venit sa se treaca in evidentele noastre", a declarat Margareta Ifrim, directoarea Gradinitei cu Program prelungit nr. 28. Conform criteriilor de selectie a dosarelor, vor avea intiietate copiii care locuiesc in apropierea gradinitei si aceia care mai au frati si surori deja inscrisi in respectiva unitate de invatamint. De asemenea, este importanta si situarea in apropierea gradinitei a serviciului parintilor. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda copia dupa certificatul de nastere al copilului, copia dupa cartile de identitate ale parintilor si adeverintele de salariat, urmind ca adeverinta medicala a copilului sa poata fi adusa ulterior. Directorii gradinitelor sint obligati sa afiseze numarul de copii inscrisi zilnic, perioada de inscrieri si perioada in care unitatea este inchisa pentru igieniza ri sau reparatii, precum si capacitatea gradinitei. In acest an, la Iasi, numarul locurilor este cu 1.000 ma

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum o ora
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 45 minute
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

Ziua Constanta acum o ora
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! „Eu și poporul român îl avem pe ce

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 4 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Viktor Orban anunţă că se întâlneşte miercuri la Paris cu Emmanuel Macron pentru a discuta despre Ucraina înaintea summitului extraordinar UE de joi. El critică atitudinea ”aliaţilor europeni” şi ”prăpastia transatlantică”

News.ro acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban anunţă marţi că urmează să fie primit de către preşedintele francez Emmanuel macron miercuri pentru a discuta despre Ucraina înaintea unui summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene prevăzut joi, relatează AFP. ”U

Sibiul, finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Tribuna acum 33 minute
Municipiul Sibiu a fost selectat ca finalist în competiția "Destinația Anului", la categoria "Orașe care Inspiră", în cadrul unui concurs național, organizat de Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare, transmite un comunicat al Primăriei Sibiu.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°