Se schimbă acţionariatul la CSM
Schimbarea acţionariatului la CS Municipal Râmnicu Vâlcea a rămas doar o chestiune de timp. După ce consilierii locali de la Râmnicu Vâlcea vor fi validaţi, omul de afaceri bucureştean George Frăsin va primi 90 la sută din acţiunile clubului de fotbal şi îşi va numi trei membri şi un preşedinte al Consiliului de Administraţie al grupării din Zăvoi. Municipalitatea vâlceană va mai avea doar zece procente din acţiuni plus doi membri în CA. De la echipa olteană vor dispărea cei doi acţionari minoritari, Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia şi Dan Constantin Mazilu. „Domnul Frăsin va aduce sponsori la Vâlcea şi nici nu concepe să nu promovăm la finalul campionatului viitor. La CSM se schimbă doar acţionariatul, conducerea administrativă se va ocupa în continuare de echipă“, a spus directorul general din Zăvoi, Florin Verigeanu. Se spune că noul acţionar al formaţiei vâlcene va avea ca obligaţie continuarea modernizărilor de la baza sportivă, între care şi o instalaţie de nocturnă performantă.
Marin Barbu, antrenor în Zăvoi
Directorul general al CSM Vâlcea, Florin Verigeanu, a dezminţit eventualele negocieri cu tehnicianul Unirii Alba Iulia, Aurel Şunda, şi a spus că viitorul antrenor principal al grupării din Zăvoi va fi Marin Barbu. „Dacă nimic neprevăzut nu se va întâmpla, domnul Barbu va fi noul tehnician principal, urmând să-şi aleagă colaboratorii la echipă. Recunosc că m-am gândit la Aurel Şunda la sfârşitul campionatului, dar atunci situaţia era alta. Nu am avut nici un fel de discuţii cu Şunda, de negocieri nici nu se pune problema“, a punctat Verigeanu.
15 medalii pentru LPS
Atleţii de la LPS „Petrache Trişcu“ au cucerit 15 medalii la Campionatele Naţionale Şcolare desfăşurate la Bucureşti. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat următorii sportivi: Alexandra Bucur (3.000 m), G