Sebastian A. CORN Vindecătorul Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, 376 p. Mărturisesc că mi se par oţioase discuţiile purtate pînă acum în jurul celei mai recente cărţi a lui Sebastian A. Corn: Vindecătorul face sau nu parte din mainstream? E cea dintîi sau cea de-a doua scriere mainstream a autorului? Şi-apoi, în ce condiţii o carte e considerată ca subsumabilă mainstream-ului? Dacă aparţine literaturii înalte din care s-ar exclude categorii ca S.F., fantasy, policier etc.? Sau (şi) dacă e omologată critic? Dacă e omologată/omologabilă critic categoria în care se încadrează scrierea sau dacă e omologabilă scrierea însăşi? Din hăţişul acestor întrebări nu putem ieşi. Aşa că mai bine discutăm despre carte... (Într-un articol din Cultura – „Ciclotronul de vorbe“, nr. 18/8 mai 2008 –, Cătălin Sturza „demonstrează“ foarte dezinvolt că, orice ar zice unii şi alţii, eticheta de „fantasy“ nu i se potriveşte Vindecătorului. Pentru că mitologia conţinută e ,,rudimentară“, pentru că teritoriul pe care îl străbate Krog, personajul de prim-plan, „nu e Fantasia“, pentru că „nu găsim vrăji şi magie în romanul lui Corn, nu există nici măcar demoni şi monştri“, existînd în schimb „motive clasice ale «voiajurilor extraordinare» (amazoanele, oamenii negri, rinocerii)“. Totuşi, remarcă destul de concesiv cronicarul, „aş spune că e o ficţiune cu cîteva trăsături care amintesc de fantasy – am putea identifica, la o adică, nişte vrăjitori şi nişte monştri şi nişte prinţese“... Rezon! E amuzant mai ales pasajul despre rinoceri ca „motiv clasic al voiajurilor extraordinare“. Prefer să mă abţin de la a comenta definiţia – cu totul „originală“ – pe care Cătălin Sturza o dă fantasy-ului...) Filmul călătoriei extraordinare a lui Krog – cel trimis să ducă în lumea întreagă vestea că oamenii trebuie să înveţe să vorbească – se derulează în registrul fanteziei debordante şi al para