Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul teroriştilor de la 11 septembrie, supărat pe un desen în care are nasul prea mare

Publicat in Gandul, vineri 6 iunie 2008 ·

Khalid Sheikh Mohammed, presupusul lider al grupului de terorişti care au plănuit atacurile din SUA de la 11 septembrie 2001, acceptă să moară ca un martir pentru cauza sa, dar nu poate accepta nedreptatea făcută în timpul procesului. Mohammed are mândria sa şi nu a fost deloc mulţumit de portretul ce i-a fost făcut în timpul unor audieri recente, fiind de părere că autoarea desenelor i-a conturat un nas prea mare. Într-o pauză, un responsabil cu securitatea a trecut pe la masa apărării, pentru a le arăta acuzaţilor schiţele realizate de artista Janet Hamlin. Mohammed, un nume important în al-Qaida în urmă cu câţiva ani, a declarat că una dintre schiţe e acceptabilă.

Dar în cea de-a doua, în care apare alături de un alt acuzat (Walid bin Attash), nasul i-a fost desenat complet greşit. Teroristul i-a sugerat artistei să folosească drept sursă de inspiraţie fotografia făcută de FBI în momentul în care a fost capturat în Pakistan în 2003. „L-am auzit spunând că nasul i-a fost desenat prea mare şi că ar trebui să compar desenul cu fotografia pe care i-a făcut-o FBI imediat după capturarea sa”, a precizat Hamlin, un artist cu experienţă care a realizat potrete în zeci de procese şi a ilustrat circa 20 de cărţi pentru copii.

Întrebată dacă acesta a avut sau nu dreptate, artista a răspuns că „într-adevăr, nu era un nas cu care să se poată lăuda”. Dar a fost de acord să refacă desenul şi să-i micşoreze nasul lui Mohammed. În schimb, Attash, acuzat că ar fi condus tabăra al-Qaida unde s-au antrenat piraţii aerului de la 11 septembrie, a fost încântat de portretul său. „Uite, sunt eu. Îmi place!”, ar fi declarat Attash. Un purtător de cuvânt militar, cunoscut pentru faptul că nu este de acord cu tratamentul aplicat deţinuţilor de la Guantanamo, a declarat că atitudinea lui Mohammed demonstrează natura umană a celor închişi în baza din Cuba. (A.M.M.)

Khalid

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°