Zi de instructie
Ideea pilotarii unui monopost de Formula 1 este un vis, este experienta suprema. Realitatea se poate transforma insa intr-un adevarat cosmar, subconstinetul lucrand la turatie maxima si generand fel de fel de semne de intrebare la adresa constientului, pe tema capacitatii si sigurantei de a iesi singur pe pista. Psihicul a cedat in fata valurilor de adrenalina, iar legatura om-masina, pilot-monopost, este aproape imposibil de a fi transpusa in cuvinte. Nebuni sunt cei care ne-au dat masinile pe mana...
07.00. Trei microbuze inscriptionate "Renault F1 Team" ne asteptau in fata hotelului, pentru a ne duce la circuitul Castellet (Paul Ricard) din Franta. Sosise "ziua z", ziua in care aveam sa ne antrenam pentru a iesi pe pista la volanul masinariei supreme, a unui monopost de Formula 1. Soarele isi facea timid aparitia pe cer iar temperatura de circa 17 grade Celsius anunta o zi lipsita de capricii meteorologice, desi prognoza spunea altceva. Avand experienta buletinelor meteo de la noi, in care timpul probabil este nimerit cam din 3 in 14, sperantele ne-au crescut.
Pe linia standurilor, monoposturile de Formula Renault, cele de Formula 1 si mai multe Megane-uri Trophy stateau cuminti pe linia standurilor. Echipele de mecanici se agitau in jurul masinilor pentru a le face ultimele reglaje. La un moment dat insa, linistea a fost intrerupta brusc de horcaitul unui motor de F1. Instantaneu, adrenalina a inceput sa curga in valuri si am realizat ca nu traim un vis frumos. Oamenii chiar vorbeau serios. Aveam sa ajungem in cockpit-uri! Desi am mers cu sute de masini, cu puteri de pana la 600 CP, certitudinea ca vom ajunge singuri pe pista la volanul unui monopost s-a transformat intr-o succesiune de sentimente si trairi greu de explicat. Inima ne spargea pieptul iar intre constient si subconstient se purta o adevarata batalie p
