După ce a primit 25.000 de euro de la Ministerul Culturii, scriitorul a fost premiat aseară şi de Uniunea Scriitorilor. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Salonul de Carte Bookfest a fost, ieri-seară, gazda unui eveniment foarte important al obştei scriitoriceşti: festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR), cele mai prestigioase distincţii ale breslei, pentru cărţi apărute în anul 2007. Momentul festiv a avut loc în cadrul unei Gale desfăşurate pentru prima dată în cadrul Bookfest, la Pavilionul 13 de la Romexpo.
Ediţia din acest an a Premiilor Uniunii a avut un aer reparator, juriul părând dispus să facă dreptate sau să clasicizeze valorile deja sigure ale literaturii româneşti contemporane. Mult-aşteptatul câştigător al Premiului Naţional pentru Literatură pe anul 2007, în valoare de 10.000 de lei (2.756 de euro), a fost anunţat, astfel, în persoana scriitorului George Bălăiţă. În vârstă de 73 de ani, prozatorul, considerat de mulţi un James Joyce român, este poate neglijat în ultima vreme, a „nouăzeciştilor“ şi „douămiiştilor“, dar autor cel puţin al unei capodopere certe a literaturii postbelice, romanul „Lumea în două zile“.
În rest, juriul s-a grăbit, în secţiunea ad-hoc a Premiilor Speciale, să clasicizeze valorile sigure, de dată mai recentă: Mircea Cărtărescu, cu trilogia „Orbitor“, cu care împuşcă premiu după premiu, 2008 părând a fi un an fast pentru cel mai cunoscut scriitor român în viaţă, şi îndrăgitul poet Şerban Foarţă, pentru „retocmirea pre stihuri“ a „Cărţii Psalmilor“.
Zeci de mii de euro câştigaţi cu trilogia „Orbitor“
De altfel, de când a terminat trilogia la care s-a înhămat acum 15 ani, Cărtărescu a primit pentru ea trei premii foarte importante, măcar din punct de vedere financiar: „Cartea anului 2007“, de la revista „România literară“, dar cu sprijinul