EURO 2008 debuteaza cu intalnirea din Elvetia, una dintre gazdele turneului, si Cehia, semifinalista editiei precedente.
Elvetia participa pentru a treia oara la un turneu final european si spera sa sparga ghinionul precedentelor prezente, cand nu a trecut de faza grupelor. Cehii in schimb se afla pentru a patra oara consecutiv la competitia continentala, cel mai bun rezultat fiind locul 2 in 1996.
Va fi a 31-a disputa intre cele doua reprezentative, incluzand aici si disputele dintre Elvetia si Cehoslovacia. Ultimul meci direct a avut loc insa in 1999, fiind castigat de Cehia cu 3-0. De altfel, cehii s-au impus pana acum in 16 meciuri, iar elvetienii doar in opt partide.
"Vrem sa scriem istorie si acum avem sansa sa o facem", a spus vedeta helvetilor, Alexander Frei, in timp ce portarul cehilor, Petr Cech, a replicat: "Ii cunoastem foarte bine, vom vedea in meci cat de bine suntem pregatiti".
Din 1984, de cand meciul de deschidere este disputat de gazda competitiei, aceasta s-a impus doar in doua randuri. Franta, in 1984 si Belgia, in 2000 au inregistrat victorii, de trei ori partida s-a incheiat remiza, iar o data amfitrioana turneului a parasit terenul invinsa. Acest lucru s-a intamplat in urma cu patru ani, Portugalia pierzand disputa cu Grecia.
Doar in trei randuri gazda EURO a castigat si turneul: Spania in 1964, Italia in 1968 si Franta in 1984.
Echipe probabile:
Elveţia: Jakupovic - Degen, Senderos, Djourou, Magnin - Behrami, Cabanas, Inler, Barnetta - Streller, Frei. Antrenor: Jakob Kuhn.
Cehia: Cech - Grygera, Ujfalusi, Kadlec, Jankulovski - Polak, Jarolim, Galasek, Plasil - Sionko, Koller. Antrenor: Karel Bruckner.
Meciul are loc la Basel, pe stadionul St.Jacob Park, cu incepere de la ora 19 si este arbitrat de italianul Roberto Rosetti. EURO 2008 debuteaza c