I

Cînd vine vorba despre Paul Neagu este invocat, aproape mecanic, sculptorul. Dar în egală măsură s-ar putea aminti pictorul, desenatorul, teoreticianul, profesorul, actantul în happening şi în performance, poetul ş.a.m.d. Personalitatea lui şi întregul său profil cultural sînt abuziv minimalizate, însă, dacă ne referim doar la aspecte particulare şi nu luăm în calcul orizontul larg al proiectului său.

Dar pentru că în afara faptului curent de a visa şi realiza imagini, Cuvîntul exercita asupra-i o fascinaţie fără margini, el a scris:

Plecări

Mohorîtă

Umbra lui ieri

Urmăreşte pînă aici

Nefăgăduitul acum

Plin de cicatrici

De răni neînchise

împovărat iar

De percepţii prezente

Totuşi,

Nu mă dau bătut

Mi-atribui o stea

Pentru mîine

1985

II

Paul Neagu reprezintă acea categorie de artişti sau, mai curînd, acel caz de artist pentru care fragmentarea şi ofensiva pe orizontală nu sînt decît o materie primă, piese constitutive într-un enorm proces de sintetizare. Nu forma de exprimare contează aici, nici strategiile şi nici limbajul propriu-zis, ci o tensiune irepresibilă care se distribuie pretutindeni cu aceeaşi energie şi cu aceeaşi lipsă de prejudecăţi. Raţional, de o exasperantă luciditate în relaţie cu exteriorul şi cu sine însuşi, ludic şi grav în acelaşi timp, Paul Neagu investeşte creaţia artistică şi nenumăratele sale forme de acţiune cu un conţinut, în cel mai exact înţeles al cuvîntului, terapeutic.

Însă dincolo de imagini şi de forme, el a mobilizat permanent Cuvîntul, şi atunci a scris:

Palpabil

1 Lasă, te rog, acest cîntec să-ţi treacă

2 Dincolo de stupidele urechi

3 El trebuie s-ajungă să se-nfigă

4 În al duşmanului steag nepătat

5 Numai aşa se va convinge el

6 Că sufletu-i