Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol cu figurine gonflabile uriaşe

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iunie 2008 ·

Centrul istoric al Sibiului a fost cufundat, miercuri seara, într-o poveste subacvatică. Sursa: Veronica D. Niculescu

Compania franceză Plasticiens Volants a prezentat primul spectacol cu figuri gonflabile uriaşe, „Perle“, cea mai amplă manifestare de stradă din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de până acum. Tot miercuri seara a avut loc la Sala Thalia o festivitate de înmânare a diplomelor şi medaliilor jubiliare „FITS - 15 ani de excelenţă“.

Au primit distincţii actori şi regizori, printre care regizorul Silviu Purcărete, criticul George Banu, profesorul universitar Noel Witts, actorul Virgil Flonda (premiu acordat post-mortem), poetul Mircea Ivănescu şi Mircea Dinescu. La final, publicul sibian a fost premiat cu distincţia „cel mai bun public din România“.

Drama unei perle

Câteva mii de spectatori de toate vârstele au venit în Piaţa Mare încă înainte de căderea întunericului, atraşi de animalele marine care erau umflate cu heliu, în Piaţa Mare sau în curtea Bisericii Evanghelice: meduze, scoici, căluţi de mare sau monştri din poveste, manevrate de la sol cu frânghii, de către artiştii cu feţele pictate.

„Perle“ este povestea unei perle ieşite la suprafaţă din adâncuri, dar care vrea să se întoarcă, luând cu ea şi o parte din lumina de la suprafaţă. Viaţa îi e pusă în pericol de un crab uriaş. Căluţi de mare, peşti, crabi, meduze şi alte vietăţi marine intră în bătălie pentru a o ajuta. Cei mai bucuroşi de poveste au fost copiii, fericiţi să urmărească aventurile perlei pe cerul înstelat.

Sute de metri cubi de heliu

Pentru umflarea figurilor uriaşe care plutesc în aer, francezii folosesc sute de metri cubi de heliu. „Acestea nu sunt numai forme, ci sunt ca nişte păpuşi, ca nişte actori, pe care noi îi manevrăm, care astfel vorbesc. Sunt mari prezenţe în public, pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 20 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°