Bora Bora, insula din mijlocul Pacificului, a fost numită de mulţi, şi pe bună dreptate, cel mai frumos loc de pe pământ. Este, de asemenea, cea mai cunoscută insulă din arhipelagul polinezian. Bora Bora este, de fapt, un complex de insuliţe, formate de-a lungul unei bariere de corali. Insula face parte din Polinezia Franceză şi este situată la tropice, la 225 km nord-vest de Tahiti, având 6,5 km lungime şi 4 km lăţime. Pentru a vă face o idee despre mărimea insulei, vă putem spune că ea poate fi traversată cu maşina doar într-o oră. Nu scăpaţi ocazia să vizitaţi ferma de perle, situată pe insula principală. Aici puteţi afla totul despre cum se cultivă aceste bijuterii ale oceanului, dar vi le şi puteţi achiziţiona.
Insula, un rai pământesc Vederea insulei de pe aeroport vă taie răsuflarea, iar în timp ce traversaţi laguna, vă daţi seama de ce este atracţia principală pentru vizitatori. Bora Bora este supranumită „Perla Pacificului“ datorită lagunelor de culoarea turcoazului ce o înconjoară. Insula este un amalgam de nuanţe de bleu, de la azur până la albastrul întunecat al oceanului, totul înconjurând smaraldul intens, conferit de vegetaţia abundentă a vulcanului Otemanu. În largul Point Matira este o zonă în care se află pisici şi vulpi de mare uriaşe. La intrarea în strâmtoarea „Valea albă“ mişună rechini cenuşii şi baracude.
Peisajul, principala atracţie a insulei Admirarea peisajului este o distracţie în sine în această locaţie. În afară de contemplarea frumuseţilor naturii, Bora Bora oferă turiştilor o varietate de activităţi, suficiente pentru a satisface cele mai diferite gusturi. Grădina de Corali este în partea de sud-est a insulei. Dacă decideţi să veniţi în vacanţă pe această insulă, trebuie să practicaţi snorkeling-ul deoarece se pot vedea varietăţi de peşti tropicali, viu coloraţi, ce dansează în jurul dumneavoastră şi printre coralii de